Rareş Bogdan, atac dur la adresa USR: Ăştia sunt reprezentanţii „woke” care doreau să rămână bărbaţii însărcinaţi, să-l anuleze pe Moş Crăciun, nu vor să spună „Hristos a Înviat”! La Timişoara a fost ales primar unul dintre ei, ferească Dumnezeu să avem unul de-al lor ca preşedinte!

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a lansat, sâmbătă, la o reuniune a PNL organizată la Timşoara, la care au participat mii de liberali din regiunea de vest, atacuri dure la contracandidaţii lui Niclae Ciucă, el criticându-l inclusiv pe primarul USR al oraşului în care s-a desfăşurat reuniunea liberalilor, scrie news.ro.

„Am ajuns să vorbim şi datorită câştigării alegerilor de către Donald Trump şi de republicanii conservatori, despre familie. Pentru noi toţi familia este esenţa vieţii. Acest om (Nicolae Ciucă – n.r.) este un familist convins. (…) Asta este frumuseţea PNL, niciodată, nu a fugit de familie, de credinţă, de iubirea de ţară”, a afirmat Rareş Bogdan sâmbătă, la Timişoara.

El i-a criticat dur pe principalii contracandidaţi ai lui Nicolae Ciucă.

„Ne batem cu nepotul lui Ion Iliescu, cu Marcel Ciolacu, care are mulţi nepoţi care au multe farmacii. Care nu au farmacii vând proiecte cu energie, iar când nu vând cu energie, investesc la dvs., în Banat, că am înţeles că sunt apartamentele scumpe şi îl iau pe Grindeanu asociat şi fac nişte apartamente. (…) Pe lângă toate astea mai avem ceva: avem un reprezentat woke. Ştiţi ce e woke? Ăştia sunt cei care doreau să rămână bărbaţii însărcinaţi, care vor să-l anuleze pe Moş Crăciun, care nu vor să spună Hristos a înviat!, Crăciun fericit!, care nu cred în Născătoare şi care, peste toate astea, vor să ardă cărţi şi că ne explice cum e mai bine într-o comunitate largă, fără mamă, fără tată, să spunem părinte unu şi doi! Voi l-aţi ales primar pe unul din ăsta, ferească Dumnezeu să ne gândim să poate punem şi un preşedinte din aceeaşi mare familie politică neomarxistă”, a adăugat Rareş Bogdan.
Acesta a continuat seria de atacuri, vorbind despre liderul AUR: „Cel mai periculos, Simion, omul care s-a întîlnit cu agenţi GRU, FSB şi care vrea să ducă România în apropierea lui Putin”.
Bogdan a vorbit despre Marcel Ciolacu drept „candidatul Nordis”.
„Dintre cei patru (candidaţi au PSD de la ultimele runde de alegeri, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta şi Marcel Ciolacu – n.r.) pe care i-a avut stânga retrogradă, ăsta-i cel mai slab, cel mai slab pregătit, cel mai fără şcoală”, a afirmat Rareş Bogdan, referindu-se la Marcel Ciolacu.
El l-a catalogat pe Nicolae Ciucă drept „un om echilibrat”, dând ca exemplu faptul că a ţinut unit PNL, un partid cu 300.000 de membri, deşi partidul are lideri precum Dan Motreanu, Geeorghe Falcă, Vasile Blaga, Alina Gorghiu, Raluca Turcan, Hbert Thuma, Lucian Bode şi alţii,  oameni despre care Rareş Bogdan spune: „Fiecare din ăştia sunt o instituţie”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare