Rareş Bogdan: Cei care se plâng că achiziționăm arme să se gândească la scenariul în care am fi în pielea goală, costelivi și plângăcioși, în fața unei haite de câini turbați

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, adoptă o poziție neobișnuită vizavi de problematica educației, afirmînd, într-un editorial, că o țară educată poate da de pămînt cu dictatori precum Putin. ”Iar cei care se plâng că achiziționăm arme să se gândească la scenariul în care am fi în pielea goală, costelivi și plângăcioși, în fața unei haite de câini turbați” mai scrie el, cu referire la disputa zilei, potrivit căreia regimul Iohannis preferă achizițiile de arme în dauna majorării salariilor profesorilor, scrie inpolitics.ro.

”O națiune educată va putea spune, peste 50 de ani, când alt Putin va încerca să invadeze un stat, să omoare copii, femei și bunici, că îl trântește de nu se vede. Acesta este, până la urmă, efectul educației, dincolo de înțelegerea analizei matematice, a acceleratorului de particule sau descoperirea unor galaxii prietenoase: să nu poți fi manipulat de un cretin frustrat dornic de mărire. O națiune educată nu va putea să nască alt Putin, deoarece va vota conștiințe” scrie europarlamentarul, pe Comisarul.ro

”O națiune educată nu va înghiți o retorică otrăvită. Va respinge, de pildă, ideea că, pentru pace trebuie să-ți abandonezi țara în mâinile dușmanului, fără să tragi un singur glonț. Va respinge văicăreala gen „ce să facă și Putin, dacă l-au izolat?” Sau „ce tot o țineți cu afirmațiile puternicilor lumii, lui Putin de ce nu-i dați voie să se exprime”?(…)

Ce faci dacă ești invadat? Te aperi, ripostezi, încerci să-i bagi agresorului o mătură în ochi sau faci stânga-mprejur și o iei la goană? …Doar că nu poți lupta cu furculițe. Iar cei care se plâng că achiziționăm arme să se gândească la scenariul în care am fi în pielea goală, costelivi și plângăcioși, în fața unei haite de câini turbați” mai scrie liberalul.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare