Rareș Bogdan: După eșecul lui Emmanuel Macron în a negocia cu Donald Trump în favoarea UE, există premise ca Georgia Meloni să aibă mai mult succes

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan spune că, după eșecul lui Emmanuel Macron în a negocia cu Donald Trump în favoarea UE, există premise ca Georgia Meloni să aibă mai mult succes.
Pe agenda discuțiilor dintre premierul Italiei și șeful de la Casa Albă se află nu doar tarifele vamale, ci și politica de securitate a SUA în Europa.
Câteva motive pentru care Macron n-ar fi fost cel mai bun negociator.
Unu: Președintele Franței ține cu dinții de Acordul de mediu de la Paris, din care Trump a retras SUA și în primul mandat; SUA au reintrat în acord în 2021, sub Joe Biden, iar Trump a revenit la vechea decizie; deci dacă vrei să-l enervezi clar pe președintele SUA, îl pisezi cu acordul de la Paris; atâta vreme cât o parte a oficialilor din Bruxelles închid ochii la poluarea pe care o face China în timp ce se preface că e îngrijorată pentru încălzirea globală, dar cer SUA condiții de producție mai drastice, e limpede că Trump n-are de ce fi fericit.
Doi: Macron a cerut companiilor europene, acum 2 săptămâni, să-și suspende investițiile din SUA.
Trei: Macron a spus că tarifele anunțate de Trump sunt nefundamentate – dacă privim doar către industria auto, unde mașinile fabricate în SUA sunt taxate de 4 ori mai mult decât cele europene exportate în SUA, realizăm enormitatea.
Patru: Macron este cel care a sugerat utilizarea mecanismului anti-coerciție, adică răspunsuri care vizează serviciile digitale.
Cinci: Față de atitudinea tip „cocoș” a lui Macron, Meloni este mai înțelegătoare. Ce-i drept, îl înțeleg pe președintele din Hexagon. Francezii sunt niște oameni sofisticați, sunt un popor educat, cu o cultură senzațională. Când știi ce ai în spate nu ai de ce să ții ochii în pământ.
Iar Franța, să ne înțelegem, este nu doar o mare putere, dar și capitala rafinamentului.
De reținut: un demnitar din Bruxelles a dezvăluit că Meloni ar fi afirmat așa: „dacă suntem mai puțin isterici, putem lucra cu Washington-ul”.
Miza lui Meloni, singura care a participat la învestirea lui Trump, e oricum colosală: Italia are excedent de 40 mld. euro față de SUA, însă ea vorbește acum pentru întregul eurosistem.
Având în vedere afinitățile ideologice cu președintele SUA, dacă există o șansă de compromis, Meloni e cea mai potrivită să joace cartea. Asta nu înseamnă însă că restul oficialilor europeni trebuie să se culce pe-o ureche. America are câteva sensibilități la care nu renunță. O atitudine ex cathedra nu ne ajută”, spune Rareș Bogdan.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare