Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat, miercuri, că premierul Marcel Ciolacu va trebui să se consulte cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu liberalii pentru postul de comisar european, scrie Agerpres.
„Din fericire pentru România, pentru PNL, pentru cetăţeni, nu este putere autocratică în România. Domnul Marcel Ciolacu se află la Palatul Victoria pentru că PNL este încă în Guvern, face parte din coaliţie. Uneori uită, probabil, îi reamintim noi, nu-i nicio problemă, cu maximă delicateţe. Dânsul este premier, nu poate să ia hotărâri singur pentru că nu e nici împărat, nu e nici autocrat, sper, încă şi nu este nici rege. Deci va trebui să se consulte cu preşedintele României, cu PNL. Eu îl tot văd că dă declaraţii că el numeşte, el face, el pune comisarii. Îi reamintesc că nu PSD singur este la guvernare, poate uneori uită”, a declarat Rareş Bogdan, la sediul central al PNL.
El a subliniat că este absolut necesar ca acest lucru să se discute în coaliţie.
Potrivit prim-vicepreşedintelui PNL, Klaus Iohannis este „una dintre marile personalităţi” ale dreptei româneşti şi europene şi este absolut convins că încă mai are multe lucruri de spus în politica românească şi europeană.
„Eu zic să urmăriţi cu atenţie ce se întâmplă în următoarele luni”, a spus Rareş Bogdan.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că eurodeputatul Victor Negrescu este „una dintre opţiuni” privind propunerea pe care România o va avansa, după încheierea negocierilor asupra portofoliilor, pentru postul de comisar european care va reveni ţării noastre în viitoarea Comisie Europeană.
„Urmează să avem discuţii, să am şi discuţii directe cu doamna preşedintă a Comisiei, von der Leyen. Scrisoarea, normal, e adresată preşedintelui României, fiindcă preşedintele e membru al Consiliului European. Cum e şi normal, preşedintele a direcţionat acea scrisoare către primul-ministru, pentru că primul-ministru desemnează comisarul. Posturile se negociază întâi în interiorul familiilor europene. Haideţi să ajungem în zona… Prima opţiune este dacă România îl mai menţine în funcţie pe fostul comisar, lucru pe care l-am decis deja – nu mai menţinem fostul comisar, doamna Văleanu, care a fost la Transporturi”, a explicat Ciolacu.
Prim-ministrul a informat că europarlamentarul social-democrat Mihai Tudose a refuzat o eventuală nominalizare pentru postul de comisar european. Întrebat dacă eurodeputatul Victor Negrescu va fi propus pentru postul de comisar european, premierul a indicat că acesta reprezintă „o opţiune”. „Este una dintre opţiuni”, a spus Ciolacu.