Europarlamentarul Rareș Bogdan, lider al Partidului Național Liberal (PNL), a subliniat într-un discurs la Galați, marți, că liberalii sunt pregătiți să gestioneze eficient orașele și județele după alegerile locale și europarlamentare, evidențiind totodată competența lor în absorbția fondurilor europene, scrie realitatea.net.
„M-am apropiat și mă puteți considera drept un reprezentant al vostru atât la Bruxelles sau Strasbourg. Cred foarte mult în voi cei de aici, știu că presiunile au fost absolut fără precedent pe cei 12 primari liberali în funcție. Vă mulțumesc, împreună cu pritenul meu, care sunt convins că mă va vota la europarlamentare – Lucian Costin.
Atât primarii noștri, cât și Lucian să schimbe fața unui oraș. Dacă nu aveam exemplele primarilor, deputaților, al lui George, spuneam că nu se poate. Managementul, dedicația pentru oameni arată că oriunde se poate. M-am întrebat ce lipsește unui județ cu oameni atât de inimoși pentru a fi la fel ca Timișul, Suceava, Alba, Bihor, Caraș, că e mai mare ca număr de populație. De ce să nu se bată Galațiul cu Clujul. Pentru că toate administrațiile enumerate, continuând cu consiul județean Sălaj, primăria Tulcea, Giurgiu, toate au avut și au administrații liberale. Și de asta migrează oamenii către Sibiu chiar și aici. Pentru că lliberalii știu cum se administrează un județ, să fie campioni la bani europeni.
Nu pentru schimbarea vieții lor și a familiei lor, ci a comunității. Asta lipsește astăzi Galațiului pentru a se bate la cele 5 orașe județe ale României. Doar asta: o adminsitrație liberală și o administrație liberală la județ. L-am susținut și il susțin pe George Stânga. Îl știu de când eram ziarist. Se bate la București pentru Galați. O face și în calitate administrativă, nu doar politică.
În urmă cu 2 ani de zile, PNL a trecut printr-o situație dificilă creată chiar de noi. Am trecut prin festivalul democrației care a lăsat răni adânci. Atunci PNL ajunsese la un scor de 14 la sută. A trebuit să vină generalul Nicolae Ciucă, cu rațiune, cum a așezat tactic, cu Dan Motreanu, Lucian Bode, cu subsemnatul. A reușit să ridice PNL și astăzi PNL nu mai are niciun sondaj de opinie sub 25%. Iar dacă dvs faceți ce trebuie , scorul PNL se va îndrepta acolo unde nici cei mai optimiști dintre voi nu credeţi. Noi am trecut-o prin COVID, criza energetica, și mai ales noi, liberalii, când războiul era și este la graniță.
Nimic și nimeni nu poate spune ca ne-a salvat de la ceva. Ne-a salvat parteneriatul cu președintele Klaus Iohannis și baza noastră a consilierilor județeni, primarilor. Dintre care unul se uită la noi din ceruri și se bucură de fiecare procent. Am luat 93 de miliarde de euro și am plătit sub 30. Cine spune că Europa nu ne-a ajutat înseamnă că nu vede ce au făcut primarii noștri cu banii europeni”, a spus Rareș Bogdan.
„Veți vedea că o bună parte din frații ,vecinii care ne salută din Valencia, Paris, Torino, Roma vor fi aici, alături de noi. Nivelul de trai va crește, șansa va fi mare. Veți da totul ca noi să câștigăm.
Creștem, pentru că atunci când ești important crești. Să nu vă opriți din a-i convinge pe români.
Arătați-le că merităm. După data de 9 vă aștept la lupta cea mare de pe 15 septembrie si 29 septembrie. Când împreună cu dvs, cu cei peste 2 milioane de votanți liberali mai aducem 4 milioane pentru ca omul de aici din dreapta mea să ajungă la Cotroceni – președintele PNL: Nicolae Ciucă”, a spus europarlamentarul.
„Cum ar trebui să vorbim despre apa din Dunăre. Deși ați avut reprezentanți în Parlamentul European. Să rezistați, și valul pornit de la Suceva, care a luat Tulcea, Iașiul, sunt absolut convins că Giurgiu trebuie să cuprindă și orașul dvs. Lucian Costin e un exemplu că acolo s-a putut, deci și dvs puteți peste tot. Doar trebuie să credeți în forța PNL și în forța lui George Stângă. Dumnezeu să vă dea gândul cel bun, pentru că fără Dumnezeu nu se poate face nimic. Suntem creștini, români, suntem mandri că suntem creștini, moldoveni, că suntem europeni. Cu bunul Dumnezeu înainte! Victorie pentru PNL!”, a mai susținut Rareș Bogdan.