Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Rata anuală a inflației își continuă creșterea și ajunge la 6,9% în octombrie

Rata anuală a inflației a continuat să crească și în luna octombrie și a ajuns la 6,9%, de la 6,6% în septembrie, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, publicate joi.

‘Este a doua lună consecutivă în care inflația anuală își continuă creșterea și atinge nivelul de 6,9%. Astfel, rata anuală a inflației, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 6,94%, cele mai mari creșteri de prețuri înregistrându-se și de această dată tot la servicii, 11,23%. În același interval de timp, prețurile mărfurilor nealimentare s-au majorat cu 7,66%, iar cel al mărfurilor alimentare cu 3,07%’, se arată în comunicatul de la Statistică.

Banca Națională a României (BNR) a revizuit în creștere, la 6,1%, de la 5,5% anterior, prognoza de inflație pentru finalul anului 2026 și anticipează că aceasta va coborî la 3,4% la sfârșitul lui 2027, față de 2,9% anterior, potrivit datelor prezentate în luna august de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

SURSA: AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare