Ministrul Muncii, deputatul liberal Raluca Turcan, candidat pentru al treilea mandat de lider al PNL Sibiu, l-a acuzat vineri pe preşedintele PNL, Ludovic Orban, de „jocuri de culise” la aceste alegeri interne locale şi că nu a respectat-o.
„Nu credeam că vor fi colegi care să aibă indecenţa să facă referiri la mine, să susţină atacuri suburbane, aşa cum am văzut şi în spaţiul public, aşa cum vedem zilnic la televizor, nu doar împotriva mea (…) iar aici, la Sibiu s-a încercat destabilizarea acestei organizaţii şi sub pretextul unei competiţii, de fapt, au fost nişte manevre, dar nu înţeleg pentru ce. (…) Această competiţie nu este a mea cu Şovi (Constantin Şovăială n.r.), o spun direct, este a mea cu Ludovic Orban, pentru că din nefericire, domnule preşedinte al partidului, aţi girat ceea ce se întâmplă azi în PNL Sibiu”, a spus Raluca Turcan la şedinţa Comitetului de Coordonare Judeţean al PNL Sibiu, potrivit Agerpres.
Turcan susţine că l-a iertat pe Orban, care ar fi jignit-o.
„Multă lume în decursul timpului m-a întrebat cum am putut să colaborez cu Ludovic Orban după jignirile pe care mi le-a adus în trecut. Am făcut-o pentru că am considerat că PNL merită acest efort şi l-am iertat (…). Acum se încearcă jocuri de culise la Sibiu (…), domnule preşedinte Ludovic Orban, pentru că m-aţi întrebat şi m-aţi provocat să vă spun de ce nu vă susţin”, a afirmat Turcan.
În replică, Ludovic Orban, a declarat presei că acuzele Ralucăi Turcan sunt „pure invenţii”.
Mai mut, liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri, la Sibiu, că nu ştie de ce fosta sa „mână dreaptă” din guvern, Raluca Turcan, nu îl susţine la şefia partidului, aşa că a decis să nu o mai susţină nici el pentru conducerea organizaţiei judeţene a formaţiunii.