Răzvan Cuc: Noul ministru al Transporturilor – şi procuror şi judecător, indică nişte inepţii

Noul ministru al Transporturilor este şi procuror şi judecător, indică nişte inepţii şi găseşte vinovaţi imaginari, a afirmat sâmbătă fostul ministru Răzvan Cuc.

“Noul ministru la Transporturilor vrea și el să dea un subiect de presă, sâmbată fiind și lipsă de subiecte! Văd un comunicat de presa in care acest “ ministru decorativ” este și procuror și judecător. Indica niște inepții și, dacă tot nu face mai nimic toată ziua, găsește și vinovați imaginari (pentru care prietenește îl sfătuiesc ca ar fi bine sa aibă dovezile necesare când face anumite afirmații și nu doar vorbele unor vremelnici consilieri transferați pe la RAR)”, a scris Cuc pe Facebook.

El a enumerate apoi câteva “lucruri tragice pentru România”, unul dintre acestea fiind faptul că toate proiectele de infrastructură sunt blocate.

“Haideți sa va spun eu câteva lucruri cu adevărat tragice pentru Romania:

1. TOATE absolut TOATE proiectele de infrastructura sunt blocate in minister         (proiecte de peste 6 miliarde euro).
2. Majoritatea plăților sunt blocate sau foarte mult întârziate. Principalele firme care suferă sunt cele ROMÂNEȘTI. Va trag un semnal de alarma , lăsați dosarele și plătiți firmele ca le băgați in insolventa.
3. Ați asistat impasibil la acea nava din portul Midia unde mureau animalele din cauza faptului ca nu știți sa trasați 2 ordine. Apropo dacă vreți domnule ministru, o sa va spun motivul real al incidentului ca dacă va las așa, cred ca o sa aflati la pensie, peste 20 ani tot din presa! Totuși vedeți ca acele oi pe care ați fost incapabili sa le salvați au aratat neputința și incompentența întregului guvern. Sper sa nu le faceți și acestora niște dosare.
4. Înțeleg ca aveți o problema cu Moldova ca se executa lucrări și ca s-au pornit proiecte noi ( pe care apropo nu le semnați doar ca sa pedepsiți molodovenii). DN 15 era un obiectiv unde era absolut imperios sa se intervină pentru importantă economica, întrucât leagă 2 județe, cât și pentru siguranța participanților la trafic și a celor care locuiesc in zona ( existând numeroase alunecări).
5. Dragi moldoveni, munteni, olteni și dobrogeni luați-va adio de la investiții in infrastructura. Va voi spune de ce, oamenii lui Boc conduc ministerul și de restul va veți convinge.

Mai baieti ieșiți in teren ca firmele românești suferă in timp ce voi inventați dosare ca sa mascați, unii incompenta, in timp ce alții niște “tunuri “ in infrastructura , și pentru aste e nevoie sa distrageti atenția oamenilor!”, a detaliat Cuc.

El are în încheiere un P.S.: “Domnule Bode știu ca va doriți sa aveți unele schimburi de replici cu mine in presa, poate mai căpătați ceva notorietate, dar macar faceți naibii ceva și pentru tara asta , nu doar sa mimati efortul de a munci.”

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare