Răzvan Cuc (PSD): Politicienii USR-PLUS au scos ranga în războiul lor cu bucureştenii

Senatorul PSD Neamţ Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, a criticat, miercuri, modul în care au fost demolate spaţiile comerciale din staţia de metrou Ştefan cel Mare.

  • Cuc: Politicienii USR-PLUS au scos ranga în războiul lor cu bucureştenii! Demolarea chioşcurilor de la staţia de metrou Ştefan cel Mare, de astăzi, este încă o dovadă a dispreţului absolut pe care ministrul Drulă de la Transporturi şi colegii săi din USR-PLUS îl au pentru bucureşteni!

”Azi bucureştenii l-au văzut pe primarul sectorului 2 mânându-şi personal forţele în lupta cu spaţiile comerciale şi pe directorul Metrorex cu ranga în mână! Păziţi de Poliţia Locală a sectorului 2, aceştia au luat cu asalt magazinele din staţia de metrou. Unele nu fuseseră nici măcar golite, aveau marfă înăuntru’, a afirmat Răzvan Cuc.

Senatorul PSD Neamţ a adăugat că a fost un ‘abuz’ ce s-a întâmplat, miercuri, în staţia de metrou Ştefan cel Mare.

‘Dincolo de toate relaţiile comerciale dintre Metrorex şi proprietarii afacerilor din staţiile de metrou (sindicalişti sau nu, nu are nicio importanţă), o astfel de acţiune cum este demolarea forţată poate avea loc doar după ce a fost încuviinţată de o instanţă de judecată şi numai în prezenţa unui executor judecătoresc. Altfel este un abuz grosolan! Faptul că singurul primar care a răspuns invitaţiei domnului Drulă îi este coleg de partid spune multe despre această acţiune. În sectorul 2 sunt doar trei staţii de metrou, în celelalte sectoare sunt mai multe. De ce s-a grăbit primarul acesta să intervină? De ce nu se întâmplă la fel în celelalte sectoare? Pentru că, în afară de sectorul 1, celelalte sectoare din Bucureşti nu au primar userist’, a mai spus Răzvan Cuc.

Fostul ministru al Transporturilor a explicat că demolarea spaţiilor comerciale s-a făcut doar în baza unei decizii de primar.

‘Cum a justificat acest domn, Radu Mihaiu, demolarea? A emis o decizie de primar! Apoi a pus-o imediat în executare. Nu a trecut-o nici măcar prin filtrul Consiliului Local. Dacă domnul Drulă i-a dat ordin, domnul Mihaiu s-a executat şi a trecut la operaţiunea ‘ranga’!’, a susţinut fostul ministru PSD.

Senatorul PSD Neamţ a subliniat că situaţia de la metrou este şi una socială, având în vedere că în spaţiile comerciale lucrează circa 1.600 oameni.

‘Dincolo de barbaria celor întâmplate azi la metrou, mai trebuie adăugat ceva. În spaţiile comerciale din staţiile de metrou lucrează foarte mulţi oameni. Asociaţia lor spune că în jur de 1.600. Demolarea începută azi înseamnă lipsirea a 1.600 de familii de un venit care le asigură supravieţuirea. La ce pot spera aceşti oameni cu un guvern care nu a făcut nimic pentru românii afectaţi de pandemie? Un guvern sub care economia românească face, pe zi ce trece, paşi spre mormânt! Va da domnul primar o decizie prin care le va asigura banii pentru mâncare sau medicamente? Le va da locuri de muncă la firma sa de IT? ?? Nu, USR-PLUS nu face şi nu va face nimic pentru români. Dimpotrivă! Aşa cum spunea ministrul Drulă: legea e lege pentru toţi, dar sigur nu se referea la el şi la colegul lui primar de la sectorul 2’, a mai afirmat senatorul PSD Răzvan Cuc.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare