Fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc a declarat că România riscă să piardă fonduri pentru proiectele de infrastructură, afirmând că premierul interimar Ludovic Orban „se face de râs” când promite diverse lucrări finanţate prin mecanismul de interconectare a Europei.
„Să înțelegem ce vrea Orban, premierul demis si totodata nominalizat, pe care nici Klaus Johannis nu cred că îl mai suporta, ne este absolut imposibil!!!
- România riscă să piardă toate fondurile pe CEF (și proiectele de pe sectorul feroviar Brasov – Sighisoara) din cauza contestaților pe aceste loturi, iar el, cu nonsalanta care-l caracterizeaza, promite ca din fonduri CEF va face o autostrada!
Domnule premier va faceti de râs chiar mai rău decat v-ati făcut până acum! Treziți-vă (la realitate) și nu mai MINȚIȚI românii!”, a scris fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc, pe Facebook.
Răzvan Cuc a comentat vizita făcută de Ludovic Orban la Balș (Olt), reamintindu-i acestuia că a vizitat un proiect de infrastructură ”pornit de PSD pentru romani”.
”Să vedem ce lăsați Dvs în afara de ordonanțe date noaptea pentru a vă “stinge “ din datoriile trecutului Dvs glorios!”, a conchis Răzvan Cuc, pe Facebook.