Reacția Ministerului Culturii la scandalul iscat de filmul bazat pe viața lui Arsenie Boca: „Ar încălca prevederile constituţionale referitoare la libertatea de exprimare”

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat că instituţia pe care o conduce nu are calea legală de a interveni, de nici o parte a conflictului, în conţinutul unui festival. Declarația a avut loc în contextul dezbaterii generate în spaţiul public de difuzarea filmului „Arsenie. Viaţa de apoi”.

„Ministerul Culturii ca autoritate publică centrală are obligaţia de a întreprinde demersuri doar în limitele atribuţiilor conferite prin lege şi cu respectarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Legea fundamentală a României. Prin urmare, în măsura în care ar interveni în planificarea şi în conţinutul unui festival, indiferent de specificul acestuia, Ministerul Culturii s-ar situa în afara responsabilităţilor legale şi ar încălca prevederile constituţionale referitoare la libertatea de exprimare”, a transmis Raluca Turcan, potrivit News.ro.

Ministrul a adăugat că, în acest caz, Constituţia României prevede că „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile” (art. 30 alin. 1) şi că „cenzura de orice fel este interzisă” (art. 30 alin. 2).

Legea fundamentală a României, mai precizează Turcan, arată că „răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii” (art. 30 alin. 8).

„Conţinutul producţiilor culturale care generează controverse în spaţiul public merită abordat de părţile interesate printr-un dialog activ, sub semnul toleranţei şi al respectului pentru demnitatea umană, care să ţină cont atât de prevederile legale, cât şi de sensibilităţile legitime ale multor cetăţeni români”, a mai transmis Raluca Turcan.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare