Realizatorul tv Dan Negru: „Războaiele se duc între oameni care nu se cunosc între ei pentru profitul unora care se cunosc între ei”

Realizatorul tv Dan Negru scrie, pe Facebook, că întotdeauna războaiele se duc „între oameni care nu se cunosc între ei pentru profitul unora care se cunosc între ei”.

„Dacă ar fi să aleg între viața copiilor mei și apărarea sau atacarea graniței unei țări, mi-aș alege copiii. „Ubi bene, Ibi patria”(unde e bine,e patria) ziceau romanii. „Războaiele se duc între oameni care nu se cunosc între ei pentru profitul unora care se cunosc între ei”. Peste mii de ani omenirea o să se uite cu milă la istoria noastră, a primitivilor, care ne omoram pentru o graniță, pentru un steag cocoțat pe o clădire sau pentru un litru de motorină.

Știința spune că peste câteva miliarde de ani sistemul nostru solar nu va mai exista și că e imposibil să fim contactați de vreo civilizație extraterestră avansată atâta vreme cât noi încă ne omorâm ca să ne împărțim planeta.

Fotografia secolului a fost făcută de naveta Voyager planetei Pământ de la marginea sistemului solar.

Oamenii se bat pentru niște granițe și pentru niște steaguri așa cum o făceau și acum 2000 de ani.

Au evoluat doar armele.

Ne războim pe punctul ăsta mic, invizibil in univers care e Pământul”, scrie Dan Negru.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare