Recordurile imobiliare ale anului 2023. Sumele cu care s-au vândut o vilă cu 29 de camere în Bucureşti, dar şi cea mai mică garsonieră din România!

O casă cu 29 de camere, două scări interioare și 1390 metri pătrați, pe patru nivele, a fost vândută în acest an cu o sumă uriașă, potrivit unei platforme imobiliare, care a trecut în revistă evoluția prețurilor din acest an, potrivit observator.ro.

Cea mai scumpă locuință tranzacționată pe această platformă a fost o casă monument istoric din zona Dorobanți din București.

Structurată pe patru niveluri, cu 29 de camere, două scări interioare și 1390 de metri pătrați, casa a avut un preț de listare de 6 milioane de euro.

În același timp, cel mai vizualizat apartament a fost unul de trei camere din Sibiu, situat într-un cartier central.

Cu o suprafață de 70 de metri pătrați, apartamentul a avut un preț solicitat de închiriere de 370 de euro/lună, în timp ce prețul mediu în Sibiu pentru apartamentele similare a fost de 474 euro.

În schimb, cea mai mică locuință tranzacționată pe platformă a fost un apartament din Brașov de numai 10 metri pătrați, care a avut un preț de vânzare de 13.500 de euro.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare