Referendumul desfăşurat duminică în Ungaria pe tema unei legi privind comunitatea LGBT – calificată drept homofobă atât în interiorul, cât şi în afara ţării – nu a întrunit cvorumul minim necesar de 50% de voturi valide, informează luni EFE, potrivit Agerpres.
Potrivit Biroului Naţional Electoral, doar 44% au depus voturi valide la cele patru întrebări care figurau pe buletine, cu toate că sprijinul în favoarea răspunsului „nu” la toate întrebările – pentru care făcuse campanie guvernul de la Budapesta – a obţinut peste 90% din voturi, potrivit buletinelor numărate.
Aprobarea legii privind comunitatea LBGT a determinat Uniunea Europeană să deschidă o procedură de infringement împotriva Ungariei, în condiţiile în care blocul european a considerat actul normativ homofob, discriminatoriu şi contrar valorilor comunitare.
După numărarea a 98,9% din voturi, referendumul nu a reuşit să întrunească minimum de 50% din voturile valide, ceea ce înseamnă că o parte importantă din populaţie a răspuns mesajului opoziţiei de a boicota plebiscitul, notează EFE.
În afara sufragiilor valide, 20% din buletinele emise nu au fost luate în calcul, deoarece nu au fost considerate valide, pentru că fie erau completate greşit, fie fuseseră scrise pe ele mesaje de protest, aşa cum au cerut organizaţiile în favoarea drepturilor LGBT şi opoziţia.
Voturile valide la acest referendum (44%) reprezintă cu 9 puncte procentuale mai puţin decât voturile obţinute de Fidesz, 53% din totalul voturilor exprimate, în cadrul victoriei sale zdrobitoare la alegerile legislative de duminică, fapt ce arată că inclusiv unii simpatizanţi ai formaţiunii politice a premierului în exerciţiu Viktor Orban au întors spatele plebiscitului, comentează EFE.
„Referendumul propagandei de excludere a fost invalid. Avem în faţă un drum lung şi greu, dar împreună vom reuşi. (…) Le mulţumim tuturor pentru voturile invalide”, a transmis Hatter, cea mai importantă organizaţie de apărare a drepturilor LGBT+ din Ungaria.
Înainte de referendum, Luca Dudits, care face parte din conducerea Hatter, a declarat pentru EFE că Orban are o viziune homofobă similară celei a preşedintelui rus Vladimir Putin, cunoscut pentru politicile sale împotriva minorităţilor sexuale.
„Ca atunci când a dat asigurări că Ungaria este tolerantă faţă de minorităţi, dar că există linii roşii care nu pot fi trecute”, a spus el.
Plebiscitul a fost organizat pe tema unei legi care a fost concepută iniţial pentru a lupta împotriva abuzurilor faţă de minori şi la care Fidesz a adăugat în ultimul moment clauze fără legătură cu pedofilia şi prin care se interzicea să se vorbească despre homosexualitate sau schimbările de gen cu minorii.
Însă faptul că referendumul nu este valid nu afectează continuitatea legii, care este deja în vigoare şi pe care guvernul nu intenţionează să o modifice, cel puţin deocamdată, notează EFE.
Referendumul conţinea patru întrebări redactate în aşa fel încât cetăţenilor unguri le era greu să se opună.
„Sunteţi de acord ca în centrele de educaţie publică să aibă loc discuţii despre orientări sexuale fără acordul părinţilor?” şi „Susţineţi promovarea terapiilor de schimbare de sex la minori?” – erau două dintre cele patru întrebări.
O a treia se referea la acceptul de a difuza „fără control” conţinuturi sexuale care „pot influenţa dezvoltarea minorilor”, iar a patra făcea referire la oportunitatea apariţiei în mijloacele de comunicare în masă a unor informaţii legate de schimbarea de sex, informaţii care puteau ajunge şi la copii.
Consiliul Europei a calificat aceste întrebări drept „ambigue şi înşelătoare”.
Guvernul, care le-a cerut ungurilor să răspundă cu „nu” la toate întrebările, a dat asigurări că nu-şi doreşte altceva decât să-i apere pe minori de ceea ce consideră a fi o încercare a UE de a promova în instituţiile de învăţământ idei pe tema schimbărilor de sex sau a sexualităţii.
Orban a introdus în 2011 în noua Constituţie ungară o definiţie a căsătoriei drept uniunea exclusivă dintre un bărbat şi o femeie. Ulterior, s-a opus posibilităţii ca transsexualii să-şi poată schimba genul sau numele în actele oficiale, precum şi adopţiilor de către cupluri de acelaşi sex.
sursa – AGERPRES