Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii se află sub supraveghere medicală, de joi, la Balmoral după ce medicii săi au devenit îngrijorați cu privire la starea de sănătate a suveranei, anunță Știrile TVR.
Ceremonia tradițională a Schimbării Gărzii, care urma să aibă loc vineri dimineață în fața Palatului Buckingham, a fost anulată.
Un panou a fost amplasat într-o zonă din fața palatului unde au loc exercițiile emblematice, pentru a anunța turiștii că este anulat. Acest semn a fost ulterior îndepărtat de oficiali, transmite BBC.
Castelul Balmoral este situat în Royal Deeside, Aberdeenshire, Scoția. A fost reședința regală peste 150 de ani.
Se spune că este una dintre reședințele preferate ale reginei și a petrecut mai mult timp acolo în ultimul an.
La începutul acestei săptămâni, Liz Truss a călătorit la castel pentru a fi numită noul prim-ministru de către regina, din cauza temerilor că monarhul, în vârstă de 96 de ani, ar putea să nu poată călători la Londra în scurt timp.
Castelul Balmoral a fost folosit ca reședință de vacanță pentru prima dată de către Regina Victoria și Prințul Albert.
Ducele și ducesa de Sussex vor călători în Scoția, a declarat un purtător de cuvânt al cuplului, potrivit BBC.
Ducii, care locuiesc în SUA, se află acum în Germania, pentru a marca un an până când Jocurile Invictus – o competiție pentru veteranii militari răniți – au loc acolo.
Zeci de persoane s-au adunat la porțile Castelului Balmoral din Aberdeenshire, Scoția, trnsmite BBC.
Ofițerii de poliție stau de pază la porțile aleii care duce la Castel, unde Reginei i se alătură membrii familiei ei.
Palatul Buckingham a trasmis într-un comunicat că regina este la castel și este stabilă.
Arhiepiscopul de Canterbury îi transmite reginei urări de sănătate.
Arhiepiscopul de Canterbury a spus că „rugăciunile națiunii” sunt cu Regina.
Corespondentul Casei Regale, Sean Coughlan, a transmis că există în mod clar preocupări presante pentru sănătatea Reginei, dar a subliniat că starea ei este stabilă.
Sean Coughlan a atras atenția asupra speculațiilor nefondate, cum ar fi că ea ar fi căzut. Marți, a fost în picioare și a pozat zâmbind în timp ce l-a numit pe noul prim-ministru.
_______________
„În urma unei evaluări suplimentare în această dimineață, medicii Reginei s-au declarat îngrijorați de sănătatea Majestății Sale și i-au recomandat să rămână sub supraveghere medicală”, a transmis Casa Regală într-un comuniat oficial.
Familia reginei a fost a fost informată.
Prințul de Wales și ducesa de Cornwall au călătorit la Balmoral, urmând să ajungă și Ducele de Cambridge.
Anunțul vine după ce Regina, în vârstă de 96 de ani, s-a retras miercuri dintr-un Consiliu Privat virtual, iar medicii au sfătuit-o să se odihnească.
Premierul Liz Truss a declarat că „întreaga țară” este „profund îngrijorată” de această știre
„Gândurile mele – și gândurile oamenilor din Regatul Unit – sunt cu Majestatea Sa Regina și familia ei în acest moment”, a adăugat ea.
Regina a numit-o marți pe Liz Truss ca prim-ministru la Balmoral, în loc să călătorească la Londra pentru eveniment.