Renate Weber, după ce a fost desemnată candidat pentru funcţia de Avocat al Poporului : Este o decizie pe care am cântărit-o îndelung

Grupurile parlamentare ale ALDE din Senat şi Camera Deputaţilor au desemnat-o luni pe Renate Weber drept candidat pentru funcţia de Avocat al Poporului, a anunţat preşedintele formaţiunii, Călin Popescu Tăriceanu.

Astfel, Renate Weber a reacționat după decizia luată de ALDE și a anunțat că și-a dat demisia din ALDE ca sa poată ocupa funcția de Avocat al Poporului.

”Ma onoreaza nominalizarea pentru Avocatul Poporului si ma bucura increderea pe care mi-au aratat-o, inca o data, deja fostii colegi din ALDE, pentru ca am demisionat din partid odata ce am acceptat aceasta noua misiune. Este o decizie pe care am cantarit-o indelung si pe care nu am luat-o usor.

Cel mai confortabil pentru mine acum ar fi fost sa nu ma implic. Calitatea de spectator la viata cetatii este cea mai usoara dintre toate. Nu suporta responsabilitati, poti foarte bine sa emiti judecati, sa pui stampile, sa dai vina pe altii si tu sa nu faci nimic. Eu am ales sa fac. Sa lupt in continuare pentru valorile in care cred, pentru apararea drepturilor si libertatilor, pentru care lupt de aproape 30 ani, fie in calitate de ONG-ist sau de om politic. Sper ca audierea mea sa fie convingatoare si rezultatul votului din Parlament sa fie unul pozitiv”, a fost mesajul transmis de Renate Weber.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare