REPER a votat pentru modificarea Tratatelor europene: „Nu mai putem permite ca un singur stat să poată bloca aleatoriu decizii ale Uniunii”

Delegația REPER din Parlamentul European a susținut astăzi începerea procedurii de revizuire a Tratatelor. Poziția adoptată de Parlament va declanșa procedura prevăzută la art. 48 TEU care va duce la modificarea Tratatului privind Uniunea Europeană și a celui privind funcționarea Uniunii Europene.

“Votul de azi este un prim pas spre reforma Uniunii, de care avem urgentă nevoie. Nu mai putem permite ca un singur stat să poată bloca aleatoriu decizii ale Uniunii, așa cum se întâmplă și cu aderarea noastră la Schengen. Nu mai putem să lăsăm pe dinafară politicile de sănătate sau de educație din cauză că nu ne permit actualele tratate.

În plus, pentru a putea să primim Ucraina și Moldova avem nevoie ca în paralel cu extinderea să simplificăm modul de decizie și dinamica dintre instituții”, a declarat Alin Mituța, eurodeputat REPER și fost delegat al Parlamentului European în cadrul Conferinței privind Viitorul Europei.

Astfel, principalele modificări propuse de Parlament sunt:

1. Eliminarea votului în unanimitate în Consiliul Uniunii Europene, regulă care ne ține în afara Schengen. UE va putea acționa mai repede și mai eficient.
2. Competențe UE în sănătate și educație. Toată lumea ne spune că vrea ca UE să facă mai multe în aceste domenii. Cu aceste modificări, UE va putea.
3. Mai multă democrație prin puteri sporite pentru Parlamentul European. Mai exact, am votat pentru dreptul Parlamentului de a propune legi, drept pe care europarlamentarii nu îl au în acest moment.

Printre modificările propuse se mai numără și schimbarea numelui Comisiei în Executivul European, reducerea numărului de comisari la 15, desemnați prin rotație de statele membre, forță militară a UE pentru răspuns rapid și simplificarea procedurii prevăzută la art. 7 TUE prin care statele care nu respectă principiile UE sunt sancționate.

În cadrul Conferinței privind Viitorul Europei, cetățenii au cerut extinderea competențelor Uniunii, în special în zona de sănătate și educație, dar și mai multă participare cetățenească în deciziile UE.

“Mingea este acum în curtea statelor membre care trebuie să susțină și ele aceste modificări. Aviz Președintelui și guvernului României care până recent ezitau sau chiar se opuneau revizuirii Tratatelor. Revizuirea tratatelor e bună pentru România, e bună pentru Moldova, e bună pentru Uniune și trebuie susținută.”, susține Alin Mituța.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare