Restituire taxă auto: S-a prelungit cu încă cinci ani perioada de rambursare a banilor

Guvernul României a adoptat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă care are în vedere  prelungirea cu cinci ani a termenului până la care contribuabilii pot prezenta cererile de restituire a sumelor care vizează taxa specială, taxa de poluare pentru mașini şi timbrul de mediu, anunță B1. 

„Actul normativ prevede prelungirea cu 5 ani a termenului până la care contribuabilii pot depune cererile de restituire a sumelor reprezentând taxa specială, taxa de poluare pentru autovehicule şi timbrul de mediu”, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Prelungire cu 5 ani a termenului de depunere a cererilor de restituire a taxelor speciale, de poluare pentru autovehicule

„Măsura era necesară având în vedere că legislaţia naţională trebuie armonizată principiilor Uniunii Europene în materie de restituire a taxelor încasate cu încălcarea dreptului unional”, conform sursei citată.

De asemenea, legislația mai spune că  românii au avut termen de  un an – în perioada 7 august 2017 şi 31 august 2018  pentru depunerea cererilor de restituire. Cu toate acestea, Executivul a precizat că  pentru restituirea creanţelor fiscale, dreptul de a le  cere  se poate efectua  în termen de 5 ani.

Cine sunt beneficiarii

În anul 2017  Guvernul a dat  o altă Ordonanță de Guvern cu privire la restituirea sumelor ce au în vedere taxa specială pentru mașini. Beneficiarii trebuiau astfel să depună cererile la organul fiscal central competent, sub sancțiunea decăderii, până cel târziu 31 august 2018, conform puterea.ro.

Astfel că, persoanele care nu au beneficiat de restituire până la momentul intrării în vigoare a noii OUG pot cere restituirea lor, indiferent de momentul achitării taxelor,  prin cerere adresată Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Așadar,  cererea de restituire  trebuie să cuprindă elemente cu privire la datele de identificare ale plătitorului şi datele de identificare ale mașinii pentru care se solicită restituirea taxei speciale după caz.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare