Persoanele care solicită viză de intrare în Statele Unite la birourile consulare pentru a naște pe teritoriul american vor fi tratate de acum înainte la fel ca restul străinilor care vin în SUA pentru tratament medical, anunță AP, citând surse din Departamentul de Stat, potrivit antena3.ro
Altfel spus, femeile gravide vor trebui să demonstreze, la rândul lor, că intră în SUA pentru a beneficia de tratament medical și, mai ales, că dispun de suma necesară acoperirii integrale a cheltuielilor legate de acesta.
Potrivit noilor regulil ale Departamentului de Stat, cetățenele străine gravide nu au interdicție să pătrundă în SUA și nici să nască pe teritoriul american.
Autoritățile responsabile cu imigrația pot interzice însă accesul în țară al persoanelor care mint în legătură cu scopul călătoriei lor, precum și al celor ce sosesc în SUA pentru o anumită procedură medicală, cum ar fi nașterea, darnu pot să demonstreze că dispun de fonduri suficiente pentru a achita costurile respective. În aceste cazuri, companiile aeriene sunt obligate să-i ducă înapoi pe pasagerii cărora le este refuzat accesul în SUA, măsură adoptată pentru a determina liniile de zbor să efectueze verificări amănunțite pentru a fi sigure că pasagerii lor îndeplinesc condițiile impuse de autoritățile americane pentru intrarea înțară.
Conform noilor prevederi, autoritățile consulare ar trebui să stabilească dacă obiectivul prioritar al vizitei în SUA este nașterea, după ce statisticile arată că, în 2012, circa 36.000 de cetățene străine au născut în SUA, după care au părăsit teritoriul american”.