Retragerea Israelului din sudul Libanului, o cerinţă „nenegociabilă”, potrivit preşedintelui libanez

Preşedintele libanez Joseph Aoun şi-a apărat luni decizia de a negocia cu Israelul şi a afirmat că cererea sa privind retragerea totală a Israelului din sudul Libanului nu este „negociabilă”, în contextul în care discuţiile dintre cele două ţări urmează să fie reluate săptămâna aceasta la Washington, relatează AFP, citată de Agerpres.

Într-un comunicat în care aminteşte de retragerea israeliană din sudul ţării în 2000, Joseph Aoun afirmă că această dată intervine în timp ce „agresiunea israeliană nu încetează, iar unele localităţi suferă o nouă ocupaţie”.

Israelul ocupă o mare parte din sudul Libanului şi efectuează lovituri masive asupra satelor care nu se află sub controlul său, în pofida armistiţiului cu gruparea pro-iraniană Hezbollah, care a intrat în vigoare la 17 aprilie.

Liderul Hezbollah, Naim Qassem, şi-a reiterat opoziţia duminică seara faţă de aceste negocieri, reafirmând că refuză dezarmarea grupării sale.

„Negocierea nu va fi o capitulare şi nici nu va însemna concesii”, a asigurat preşedintele libanez.

„Calea spre o retragere israeliană totală va rămâne o revendicare naţională constantă, nenegociabilă, pe care statul libanez se străduieşte să o obţină prin negocieri”, a adăugat el.

În acelaşi timp, Aoun a afirmat că „eliberarea sudului este datoria statului”.

Autorităţile libaneze au interzis activităţile militare ale Hezbollah de la declanşarea războiului în 2 martie, dar gruparea islamistă continuă să lupte împotriva armatei israeliene în sud şi să bombardeze sporadic nordul Israelului.

Şeful diplomaţiei americane Marco Rubio a condamnat duminică afirmaţiile liderului Hezbollah, acuzându-l că a făcut apel la „răsturnarea” guvernului libanez şi că doreşte „să arunce din nou Libanul în haos”.

Libanul şi Israelul, care nu întreţin relaţii diplomatice, au demarat în aprilie negocieri sub egida SUA.

O nouă rundă este prevăzută la Washington între 2 şi 3 iunie, fiind precedată de o reuniune a reprezentanţilor armatei celor două ţări la Pentagon în 29 mai.

Libanul a fost antrenat în războiul din Orientul Mijlociu pe 2 martie, după ce Hezbollah a lansat rachete asupra Israelului, ca represalii pentru eliminarea liderului suprem iranian Ali Khamenei în 28 februarie în urma atacului americano-israelian asupra Teheranului.

Loviturile israeliene s-au soldat până în prezent cu peste 3.100 de morţi în Liban, potrivit autorităţilor de la Beirut.

sursa – AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare