Partidul Social Democrat şi PES activists România găzduiesc, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, o reuniune a liderilor Partidului Socialiştilor Europeni.
Potrivit unui comunicat de presă, vor participa premierul Marcel Ciolacu, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, comisarul european Nicolas Schmit, preşedintele PES, Stefan Lofven, secretarul general PES, Giacomo Filibeck, şi vicepreşedintele PES, Victor Negrescu.
Vor fi prezenţi, de asemenea, candidatul PSD PNL pentru Primăria Municipiului Bucureşti, Cătălin Cîrstoiu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
PSD menţionează într-o postare pe Facebook că temele de dezbatere vor fi: alternativa la mandatele preşedinţilor de Comisie de dreapta, soluţiile social-democraţiei europene la problemele cu care oamenii se confruntă, ce va face PES pentru ca Uniunea Europeană să funcţioneze mai bine, mai eficient şi mai ales, în interesul cetăţenilor.