Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR 2023) începe la Bucureşti

Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR 2023) începe marţi, la Bucureşti, tema fiind „O politică externă fermă a României: gestionând provocările şi maximizând oportunităţile”.

Cu această ocazie, preşedintele Klaus Iohannis îi va primi, marţi, la Palatul Cotroceni, pe şefii de misiuni diplomatice, şefii oficiilor consulare şi directorii institutelor culturale româneşti.

Potrivit agendei şefului statului, întâlnirea va avea loc la ora 11,00. Preşedintele Iohannis va susţine un discurs în cadrul reuniunii.

Şi premierul Marcel Ciolacu participă la reuniune.

Potrivit MAE, ediţia RADR din acest an are loc în format fizic, după ce în ultimii trei ani manifestarea s-a derulat în mediul online.

Evenimentul, organizat conform tradiţiei în apropierea Zilei Diplomaţiei Române (marcată anual la 1 septembrie) şi găzduit de ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, îi reuneşte pe şefii misiunilor diplomatice, ai oficiilor consulare, precum şi pe directorii institutelor culturale ale României din străinătate, alături de care participă oficiali români de rang înalt şi membri ai Corpului Diplomatic acreditat în România.

De asemenea, sunt invitaţi reprezentanţi de prestigiu ai mediului academic şi ai grupurilor de reflecţie, ai organizaţiilor neguvernamentale şi ai mass-media. Invitaţii speciali ai ministrului Luminiţa Odobescu vor fi omologii din Chile, Alberto van Klaveren Stork, şi Lituania, Gabrielius Landsbergis.

„Tema principală a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române din 2023 este centrată pe reafirmarea priorităţilor de politică externă ale României, în sensul gestionării provocărilor şi în perspectiva valorificării oportunităţilor generate de actualul mediu internaţional. În contextul războiului de agresiune derulat de Rusia în Ucraina, este evidentă centralitatea mizelor de securitate, precum şi necesitatea intensificării dialogului diplomatic şi a eforturilor socio-economice conexe, în scopul consolidării arhitecturii de securitate şi a ordinii internaţionale bazate pe reguli, într-un cadru mai amplu de eforturi conjugate ale comunităţii democraţiilor”, arată MAE.

Diplomaţii români vor discuta, alături de invitaţii speciali, despre direcţiile de acţiune diplomatică adecvate multiplelor provocări şi crizelor suprapuse, deseori interconectate, cu care se confruntă comunitatea internaţională. Formularea de răspunsuri ferme, în spiritul valorilor şi principiilor solide în care România este ancorată, contribuie la consolidarea rolului său de furnizor de securitate în regiune şi la relevanţa ţării noastre ca partener credibil, rezilient, parte a comunităţii europene şi euroatlantice, evidenţiază ministerul.

„Astfel, sesiunea plenară cu participarea ministrului afacerilor externe din Republica Chile va aborda importanţa parteneriatelor globale în gestionarea provocărilor comune, titlul acestei sesiuni fiind: ‘Consolidarea unei comunităţi democratice puternice: menţinerea ordinii internaţionale bazate pe reguli şi aprofundarea parteneriatelor globale cu partenerii cu viziuni similare’. În contextul celei mai grave provocări de securitate pe linia Flancului Estic al NATO, tematica securităţii, coeziunii şi conectivităţii constituie subiectul celei de-a doua sesiuni plenare, cu titlul ‘De la Marea Baltică la Marea Neagră: sporirea securităţii şi conectivităţii’. Invitatul special al ministrului Afacerilor Externe al României la această sesiune este ministrul Afacerilor Externe din Republica Lituania”, adaugă sursa citată.

În marja RADR vor avea loc, de asemenea, sesiuni de lucru care vor prilejui discuţii aprofundate ale ministrului Afacerilor Externe şi reprezentanţilor conducerii MAE cu şefii de misiuni, în vederea identificării liniilor de abordare diplomatică adaptate specificului spaţiilor geografice şi instituţiilor internaţionale în care aceştia reprezintă interesele României.

De asemenea, o sesiune plenară va fi dedicată optimizării şi creşterii calităţii serviciilor consulare în beneficiul cetăţenilor români din străinătate.

Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române se organizează, în mod tradiţional, în fiecare an, în apropierea Zilei Diplomaţiei Române – care, începând cu anul 2005, este marcată la data de 1 septembrie.

Evenimentul oferă un prilej pentru realizarea unei evaluări a activităţii Ministerului Afacerilor Externe din ultimul an, dar şi analizării provocărilor internaţionale cărora România trebuie să le facă faţă în viitor. De asemenea, Reuniunea permite identificarea de modalităţi eficiente de realizare a obiectivelor prioritare urmărite, în contextul evoluţiilor globale, transatlantice, europene şi regionale. Dezbaterile vizează, în egală măsură, şi identificarea oportunităţilor care trebuie valorificate, precum şi stabilirea principalelor direcţii de acţiune ale Ministerului Afacerilor Externe şi ale serviciului diplomatic, pe termen scurt, mediu şi lung, menţionează MAE.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare