Revine în actualitate subiectul Pahonţu / Parlamentul a dat undă verde constituirii Comisiei de anchetă pentru verificarea activităţii SPP

Senatorii şi deputaţii au dat undă verde constituirii Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea posibilei implicări a Serviciului de Protecţie şi Pază în activitatea unor partide politice şi în activitatea unor lideri ai acestor partide.

Inițial, constituirea unei astfel de comisii a fost declarată neconstituțională, atunci când aceasta făcea referire în mod direct la directorul SPP, Lucian Pahonțu.

pahontu stanescuComisia, care va fi formată din 15 membri, se înfiinţează acum cu aplicarea deciziei CCR, după ce vicepremierul Paul Stănescu a declarat că un emisar din partea directorului Serviciului de Protecţie şi Pază i-ar fi solicitat colaborarea cu SPP, în schimbul susţinerii politice pentru preluarea conducerii PSD.

Printre obiectivele comisiei se află identificarea persoanelor, mijloacelor şi a acţiunilor prin care SPP a influenţat sau a încercat să influenţeze unele decizii politice, identificarea unor persoane şi/sau personalităţilor politice sau publice cărora li s-au propus acţiuni de colaborare cu SPP, precum şi stabilirea persoanelor şi/sau personalităţilor publice sau politice care au acceptat aceste colaborări, determinarea obiectului şi obiectivelor acestor colaborări, precum şi a obligaţiilor care reveneau părţilor, SPP şi respectiv, persoanele în cauză.

spp     Comisia de anchetă va identifica totodată încheierea protocoalelor de colaborare încheiate cu alte instituţii care exced cadrului legal de organizare şi funcţionare, precum şi atribuţiilor legale ale SPP sau ale celorlalte instituţii cosemnatare, verificarea oricăror alte aspecte care reies din derularea lucrărilor comisiei şi care sunt relevante pentru îndeplinirea obiectivelor şi scopului comisiei.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare