Rezoluţie a Parlamentului European pentru protejarea democraţiei

Într-o rezoluție adoptată în această săptămână, cu 521 de voturi pentru, 152 împotrivă și 21 abțineri, Parlamentul European și-a prezentat propunerea de mecanism al Uniunii de protejare și consolidare a democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale.

Textul reiterează preocupările eurodeputaților legate de „ascensiunea și încetățenirea tendințelor autocratice și neliberale”, exacerbate de pandemia de Covid-19, precum și de „corupție, dezinformare și acapararea statului” în mai multe state membre ale Uniunii. În text se declară și că Uniunea nu dispune de instrumentele necesare pentru a face față unei crize fără precedent a valorilor sale fondatoare, care se agravează. Se menționează și inabilitatea Consiliului de a face progrese în legătură cu procedurile în curs declanșate în temeiul articolului 7 din TUE și se observă că aceasta „permite ca abaterile să continue”.

Pentru a proteja în mod eficace ordinea juridică a Uniunii Europene, drepturile fundamentale ale cetățenilor săi și credibilitatea sa internațională de deteriorarea valorilor prevăzute la articolul 2 din TUE, eurodeputații propun un instrument bazat pe dovezi care să se aplice în mod egal, obiectiv și echitabil tuturor statelor membre, respectând, totodată, principiile subsidiarității și proporționalității, a informat Biroul de presă al PE la Bucureşti.

Noul „Ciclu anual de monitorizare” va trebui să includă aspecte de prevenire și corectare, care să plece de la recomandări adaptate fiecărei țări, cu termene și obiective de implementare legate de măsuri concrete. Acestea includ proceduri legate de articolul 7 din TUE, proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și instrumente de condiționalitate bugetară (când vor intra în vigoare). Propunerea Parlamentului ar urma să consolideze și să înlocuiască unele mecanisme existente, cum ar fi recentul Raport al Comisiei privind statul de drept.

„Propunerea noastră înlocuiește și completează diverse instrumente care s-au dovedit a fi ineficiente, prevăzând un singur Ciclu anual de monitorizare. Dacă nu se corectează problemele grave identificate în acest context, se va putea recurge la măsuri de corectare specifice, mai eficiente decât cadrul nostru confuz actual, în special dacă sunt asociate unui buget condiționat. Încheierea unui acord interinstituțional ar trimite un semnal fără echivoc că Uniunea dorește cu adevărat să protejeze fundamentul pe care a fost construită”, a declarat raportorul Michal Šimečka (Renew, Slovacia).

Eurodeputații așteaptă Comisia Europeană să facă o propunere în temeiul rezoluției.

Încă din 2016, Parlamentul a cerut un mecanism permanent de protejare a democrației și a statului de drept. El a insistat încă din 2018 ca acest nou instrument să protejeze bugetul Uniunii Europene atunci când un stat membru încalcă în mod sistematic statul de drept. Eurodeputații consideră că semestrul european este o resursă folositoare și disponibilă în acest sens.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare