REZOLUȚIE ISTORICĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI în PE / Comisia Europeană DICTEAZĂ României, prin MCV – ce procurori să pună și să suspende punerea în aplicare a legilor justiției

Astăzi, Rezoluția împotriva României a fost adoptată în Parlamentul European, documentul a înregistrat 473 de voturi „pentru”.

Prin această rezoluție politică, României i s-a arătat clar că nu contează, iar orice decizie pe care o va lua, democratic, prin vot în Parlament, nu va reprezinta nimic pentru funcționarii sau ”experții” – necunoscuți de nimeni, puși să facă orice pentru interesele politice a celor care fac parte din acest Parlament European, chiar și a anumitor europarlamentari români.

Am ajuns să constatăm un lucru fără precedent – Bruxellesul, prin MCV, ne comandă să suspendăm imediat toate procedurilor de numire şi de revocare în curs care vizează procurori în funcţie – adică Lazăr trebuie să rămână procuror șef, de fapt toți ceilalți să rămână sau să punem pe cine vor, tot ei?

REZOLUȚIE INSTORICĂ ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI în PE

Potrivit draftului rezoluţiei, Parlamentul European îndeamnă Parlamentul şi Guvernul României să pună în aplicare pe deplin toate recomandările Comisiei Europene, ale GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia şi să se abţină de la orice reformă care ar pune în pericol respectarea statului de drept, inclusiv independenţa sistemului judiciar.

Comisia Europeană DICTEAZĂ României, prin MCV – ce procurori să pună și să suspende punerea în aplicare a legilor justiției

Comisia Europeană (CE) a recomandat marţi României, în raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, să suspende imediat punerea în aplicare a legilor justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă ulterioare şi să le revizuiască ţinând seama pe deplin de recomandările formulate în cadrul MCV, cât şi de cele formulate de Comisia de la Veneţia şi de Grupul de state împotriva corupţiei al Consiliului Europei (GRECO).

  • De asemenea, Bruxellesul recomandă României suspendarea imediată a tuturor procedurilor de numire şi de revocare în curs care vizează procurori în funcţie.

Totodată, CE recomandă relansarea procesului de numire a procurorului-şef al DNA care trebuie să aibă experienţă dovedită în domeniul urmăririi penale a infracţiunilor de corupţie şi un mandat clar pentru ca DNA să continue efectuarea de anchete profesioniste, independente şi imparţiale în cazurile de corupţie.

  • Raportul MCV mai recomandă Consiliului Superior al Magistraturii să numească imediat o echipă interimară de conducere a Inspecţiei Judiciare şi să numească, în termen de trei luni, prin concurs, o nouă conducere a acestei instituţii.

În plus, CE îndeamnă la respectarea avizelor negative ale Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la numirea sau revocarea unor procurori cu funcţii de conducere până la intrarea în vigoare a unui nou cadru legislativ, în conformitate cu recomandarea 1 din ianuarie 2017.

De asemenea, CE recomandă îngheţarea intrării în vigoare a modificărilor propuse a fi aduse la Codul Penal şi Codului de Procedură Penală, precum şi relansarea procesului de revizuire a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală ţinând seama pe deplin de necesitatea de a se asigura compatibilitatea acestor coduri cu dreptul UE şi cu instrumentele internaţionale în materie de combatere a corupţiei, precum şi cu recomandările formulate în cadrul MCV şi cu avizul Comisiei de la Veneţia.

CE notează în concluziile raportului MCV că intrarea în vigoare a legilor modificate ale justiţiei, presiunea la adresa independenţei sistemului judiciar, în general, şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în special, precum şi o serie de alte măsuri care subminează eforturile de combatere a corupţiei au avut drept efect anularea progreselor sau punerea sub semnul întrebării a caracterului lor ireversibil.

Cam atât contăm la nivel European, România, o țară cu o democrație recunoscută, nu mai poate din acest moment să mai facă nicio procedură internă decât cu accept de la Bruxelles.De fapt, tot ceea ce s-a întâmplat până acum din partea celor de la Bruxelles este clar o ingerință în treburile interne ale României.

Iulian Ionescu

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare