Raluca Turcan la deschiderea Salonului Național de Artă Contemporană: „Parcă primele priviri când e vorba să se taie din venituri sunt aţintite spre domeniul cultural”

Cultura nu este consumatoare de venituri, cultura produce plusvaloare, este cea care ne îmbogăţeşte sufletul, a transmis, marţi seară, ministrul Culturii, Raluca Turcan, la deschiderea oficială a celei de-a cincea ediţii a Salonului Naţional de Artă Contemporană (SNAC 2023).

„Pentru mine e un privilegiu, realmente, să închei o zi destul de dificilă cu un eveniment prin care cu toţii, umăr la umăr, într-un mod solidar, reuşim să transmitem un mesaj care mi-aş dori să rămână tot mai mult întipărit în minţile oamenilor, dar în special în minţile autorităţilor, şi anume, cultura nu este consumatoare de venituri, cultura produce plusvaloare, cultura este cea care ne îmbogăţeşte sufletul. Şi mi-aş dori ca, de fiecare dată când se discută despre reduceri de cheltuieli, să existe o atitudine spontană a decidenţilor să pună cultura deoparte. Pentru că e aproape ridicol ca în momente dificile parcă primele priviri când e vorba să se taie din venituri sunt aţintite spre domeniul cultural”, a afirmat ministrul Culturii.

Raluca Turcan, care a înmânat o serie de decoraţii acordate de preşedintele Klaus Iohannis unui număr de patru artişti consacraţi, s-a declarat „impresionată foarte mult” de tema aleasă pentru deschiderea Salonului – „Supravieţuiri”.

„Parcă aţi ştiut că această deschidere şi acest eveniment va veni într-un moment în care realmente în ultimele zile ne-am consumat atâta energie pe fond pentru a supravieţui din punct de vedere cultural, când, de fapt, toată această energie ar trebui strânsă pentru a dezvolta, pentru a face cultura să vibreze. Aceste decoraţii pe care am avut, de asemenea onoarea, să vi le înmânez în numele preşedintelui României mă onorează, pentru că dumneavoastră aţi dus valoarea culturală autentică peste hotare şi, în acelaşi timp, aţi inspirat generaţii”, a spus ministrul.

Turcan a punctat că îşi doreşte ca, în urma mandatului de ministru, „cultura să fie deschisă şi să stimuleze noua generaţie”.

„Pentru că degeaba într-o administraţie, locală sau centrală, te străduieşti să investeşti de fapt în lucruri palpabile, dacă noua generaţie nu va şti să aibă grijă şi să preţuiască ceea ce se construieşte în această perioadă; atunci, practic, eforturile riscăm să fie în zadar. În acelaşi timp, mi-aş dori ca toată această vibraţie pozitivă pe care o simţim în jurul artelor vizuale să se împletească cu vibraţia din alte arte ale culturii autentice şi împreună să imprimăm un mesaj pe care să-l înţeleagă toată lumea, şi anume că în România cultura este valorizată, şi cultura este preţuită şi cultura este cea care oferă cea mai solidă formă de dezvoltare comunitară. Am văzut-o pusă la temelia unor oraşe cum este Sibiul, Timişoara, Cluj Napoca. Şi mi-aş dori, realmente, aşa cum am văzut dezvoltare prin cultură la nivelul autorităţilor locale, să ajungem să vedem dezvoltare prin cultură la nivelul întregii ţări”, a mai spus Raluca Turcan.

În cadrul evenimentului, care a avut loc la Galeria S.E.N.A.T. de la Combinatul Fondului Plastic, au fost oferite medalii artiştilor plastici: Ştefan Pelmuş – Ordinul Naţional pentru Merit, în grad de Cavaler; Petru Lucaci – Ordinul Meritul Cultural, în grad de Comandor; Silviu Oraviţan – Ordinul Meritul Cultural, în grad de Ofiţer; Niţă Dodo – Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler.

Totodată, Uniunea Artiştilor Plastici a acordat o serie de distincţii unor artişti participanţi la salon.Preşedintele UAP, Petru Lucaci, a subliniat cu acest prilej necesitatea organizării SNAC pe principiile saloanelor interbelice, inclusiv prin sprijinirea achiziţionării de către muzeele din România a lucrărilor artiştilor contemporani. Lucaci a anunţat intenţia Uniunii de a transforma evenimentul într-unul internaţional, menit a face cunoscută în lume arta contemporană românească.

SNAC, care se desfăşoară în mai multe galerii bucureştene în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie, sub egida Ministerului Culturii, reuneşte artişti din toate filialele Uniunii Artiştilor Plastici din România, fiind o oglindă a artei vizuale româneşti actuale, manifestată în tehnici şi expresii diverse.
Sursa AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare