Robert Negoiţă, ATAC FĂRĂ PRECEDENT: PSD n-ar câştiga prezidenţialele nici dacă l-ar avea candidat pe Papa

PSD n-ar câştiga prezidenţialele nici dacă l-ar avea drept candidat pe Papa Francisc, a declarat joi seara primarul sectorului 3, Robert Negoiţă,la Digi24.

La vizita Papei Francisc am văzut totuși o reacție foarte favorabilă. Dacă l-am pune să candideze din partea PSD, părerea mea e că ar pierde. Doamne ajută ca eu să fiu un pesimist și să nu fie așa cum o văd eu, dar azi, în perspectiva mea, popularitatea PSD și antipatia față de această structură politică e atât de mare încât să anuleze șansele oricui ar intra în luptă. Eu nu sunt un om pesimist. Dacă ne doream cu adevărat să avem șanse la prezidențialele de anul acesta, singura formulă era realismul pe care îl puteam manifesta în seara lui 26 mai. Dar vă mai spun și altceva. Am văzut anumite poziții. Nu am cum să nu îmi amintesc când am avut o discuție în interior și fusese condamnat Dragnea pe fond și a făcut o întâlnire de urgență și i-a chemat cu două ore mai devreme pe ceilalți ca să-i încălzească. Îi auzeam spunând: noi mergem până la capăt. Și eu spuneam: până unde e capătul? PSD va plăti grav faptul că a avut un președinte care a fost ținut în funcție până a plecat cu cătușe”, a afirmt Negoiţă.

El s-a referit şi la recenta suspendare a sa din PSD: „E în zona de penibil. Nu știu în ce măsură e statutar, s-a discutat despre mine fără să fiu informat, era normal să mi se spună: vom lua în discuție cazul tău, ne spui dacă vrei să participi. La o ședință informală în mod normal mănânci o ciorbă, bei un păhărel, nu iei decizii de felul asta”.

Edilul a adăugat este o persoană destul de directă și spune lucrurilor pe nume.

E normal să gândim și, dacă avem alte opinii, trebuie să ni le spunem. Simplul fapt că mi-am asumat responsabilitatea să vorbesc și temerea ca poziția mea să nu fie contagioasă” sunt motivele care au dus la suspendarea din partid, a adăugat Negoiță.Ce poate să mi se mai întâmple? Că de asta nu am regrete să intru în opoziție. Mai rău de atâta pentru mine nu poate fi. Or fi alții cărora le e teamă, mie nu. Eu nu am fost niciodată la guvernare, o spun cu maximă responsabilitate”, a adăugat el.

Întrebat dacă mai rămâne în PSD, Negoiță a spus: „Nu am luat încă o decizie, dar mă regăsesc către deloc în această formulă. Către deloc”.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare