„Cele mai sofisticate vorbe se rostesc despre educație. Când vrea să pară preocupat de soarta țărișoarei, de viitorul ei, politicianul prinde cuvântul educație de vocale și-ncepe să-l molfăie între gingii cu satisfacția unui lup sătul care suge măduva din oasele prăzii”, scrie, pe site-ul canal33.ro, jurnalistul Robert Turcescu.
„Cuvântul în sine trebuie rostit într-un fel anume, silabisit, e-du-ca-ți-e, ca să capete o anume tonalitate, o semnificație profundă, un accent aparte. E o mantră salvatoare și grabnic creatoare de aură chiar și deasupra celor mai înguste minți. Nu contează că omul care aduce educația în discuție e un semi-analfabet proptit de sorți într-un studio de televiziune, pe o scenă publică sau în fruntea vreunei dregătorii. Cu cât e mai puțină școală în biografia lui, cu atât e mai puternică vocea cu care rostește e-du-ca-ți-e atunci când e întrebat despre soluțiile salvatoare pe care le propune pentru propășirea patriei.
E-du-ca-ți-a e răspunsul pentru inflație, e aducătoare de pensii mărite, vine la pachet cu bunăstarea, autostrăzile și spitalele nou-construite. Doar educația ne salvează, motiv pentru care s-a inventat sintagma “România educată”, transformată în slogan de campanie electorală, program de mandate prezidențiale și os de supt măduva din el pentru un lup sătul care s-a odihnit vreme de zece ani în grădinile Cotrocenilor.
“Fără educație n-avem viitor, fără educație nu vom reuși să…”. Auditoriul e fermecat: brusc, ca printr-o apăsare de buton, orizontul se luminează, umbrele dispar. Da, dom’le asta era, cum de nu ne-am dat seama! Cuprinsă de frenezia descoperirii unui miracol în propria-i grădină, națiunea e străbătută de un fior nemaiîntâlnit și repetă în transă soluția salvatoare: e-du-ca-ți-e, e-du-ca-ți-e, e-du-ca-ți-e.
Pentru părinți, educația se confundă cu școala. Pentru profesori, educația din familie e cea mai importantă. Pare o completare fericită, dar, în realitate, e uvertura unei confruntări sângeroase pe o temă și așa fragilă: dacă elevul e o loază, părinții dau vina pe școală, iar profesorii arată cu degetul spre familie. Victima e plimbată între redute până în ziua în care decide să fugă și de acasă, și de la școală.
N-ai bani, n-ai nici educație. Nimeni nu-și explică de ce într-o țară unde se vorbește atât de pios despre e-du-ca-ți-e toți o dau dracu’ atunci când se ajunge la alocarea bugetară. Brusc, pensiile, autostrăzile, spitalele devin prioritare în ciuda faptului că, ne aducem aminte, ele erau în campanie sub nivelul de promisiuni electorale despre e-du-ca-ți-e, care merită și trebuie să aibă chiar și 6% din PIB, nu-i așa?
În fine, așa de bine și de frumos s-a vorbit despre educație, pardon, e-du-ca-ți-e, în ultimele trei decenii încât azi culegem roadele acestei retorici sub forma unui dividend articulat concis și în gura mare de una dintre reprezentantele de frunte ale noii generații, domnișoara Erika Isac: dă-vă-n p@la mea!”, scrie Turcescu.
