„De Ziua Europei, Harpalete a luat un microfon în mână și i-a spus că e cam proastă și cam urată. Și-un pic cam curvă. Ceea ce unii dintre noi știam de mult și-am tot zis-o, dar ne-am gândit că, deh, nu e cazul s-o subliniem chiar la ceas aniversar”, scrie, pe Facebook, Robert Turcescu.
„A făcut-o însă acest calcă-n străchini de la Cotroceni, reușind performanța unică în istoria noastră recenta de a fi în doar câteva luni de zile cel mai înjurat președinte al Romaniei, la pachet cu dovezi incontestabile legate de precaritatea sănătății lui mintale. Altfel spus, omul se apropie cu pași repezi de acel moment în care i se va cere demisia nu doar pentru că e incompetent, ci și stricat la mansardă. Nicușor Dan, botezat de mine Harpalete, e dovada vie a celebrei zicale “peștele de la CAP se-mpute””, adaugă el.



