În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă” de joi, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Robert Turcescu a vorbit despre mișcările subterane din campania electorală, de la expunerea exceselor lui Iohannis, la ”Geoană-agent rus”, cine le organizează și cine beneficiază, respectiv vom analiza starea la zi a principalilor candidați la prezidențiale, scrie solidnews.ro.
Recentul scandal în care a fost implicat Mircea Geoană, la pachet cu toate gafele pe care le-a făcut în campaniile precedente, cea mai gravă fiind vizita la Moscova pe ascuns în 2009, dar și dependența lui de un mentor prezent în permanență, confirmă atât eticheta de „prostănac” pe care a primit-o de la Iliescu, dar demonstrează mai ales incapacitatea lui Geoană de a se autoadministra. Datorită rețelei pe care și-a creat-o de-a lungul vremii, Geoană încă este destul de bine protejat, însă nu știe absolut deloc să răspundă acuzațiilor care ies la iveală. Sondajele care îl arată pe Geoană pe primul sau pe al doilea loc nu țin cont de faptul că el nu are o structură de partid care să-i facă campanie, deci va pierde foarte mult în zona rurală. Pe de altă parte, Mircea Geoană este candidatul cu cea mai solidă susținere americană, în vreme ce zona europeană îl susține pe Nicolae Ciucă. Alegătorii nehotărâți nu vor mai vota cu Geoană, pentru că nu mai e „la modă”. Astfel, marea bătălie pentru această parte a electoratului se va da între Ciucă și Lasconi.
Elena Lasconi ar fi dezvăluit public faptul că nu stăpânește deloc bine limba engleză. Acest defect i-ar dăuna dacă românii ar asocia această informație și cu o dovadă audio-video, la fel ca în cazul lui Ciucă, vizibil stresat și încurcat când vine vorba de exprimarea într-o limbă străină și cu o engleză stâlcită. Robert Turcescu este de părere că Elena Lasconi nu este o acoperită a serviciilor, dar spune totuși că aceasta e posibil să fi avut, de-a lungul carierei sale, intersectări cu serviciile, mai ales având în vedere postul ei de la Pro TV și responsabilitățile acesteia în cadrul trustului.
Marcel Ciolacu este „multi-consiliat”: îl sfătuiește Mihai Tudose, dar și Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc, Bogdan Popescu, Radu Budeanu și Victor Ponta. „Din punctul meu de vedere, campania prezidențială a lui Marcel Ciolacu este foarte slabă! Având în vedere de câtă consiliere are parte, ar fi putut avea o campanie mult mai interesantă. Punctează electoral, dar fără să creeze emoția de care are nevoie un candidat la președinție. Dacă se menține astfel și în turul 2, nu are șanse să devină președinte. Dacă, însă, această multi-consiliere îi asigură mobilizarea unui electorat de stânga, poate chiar și un transfer de voturi de la alți candidați, e foarte posibil ca Marcel Ciolacu să fie viitorul președinte al României”, a explicat Robert Turcescu.
Hunor Kelemen apare astăzi ca un suveranist de sorginte ungurească, diferit față de candidaturile din anii precedenți. Robert Turcescu consideră că Hunor Kelemen va lua un procent mai bun decât în celelalte dăți în care a candidat la președinția României, pentru că temele pe care le propune spre dezbatere (legate de eșecul mandatelor lui Iohannis, al programului „România Educată”, al proiectul absorbției de fonduri europene) atrag publicul. Cristian Tudor Popescu și Ioana Ene Dogioiu și-au declarat public susținerea pentru Kelemen Hunor, cel puțin în turul unu al prezidențialelor, motivându-și decizia prin lipsa altor candidați valoroși. Această opțiune a unor vectori importanți din zona progresistă o vor văduvi pe Elena Lasconi de voturi esențiale, Robert Turcescu fiind de părere că ea va obține un scor sub cel al partidului USR.
Diana Șoșoacă este, la momentul actual, singurul candidat care produce emoție, atât intervievatorilor care o invită la emisiuni sau podcast-uri, cât și electoratului. Diana Șoșoacă a făcut față cu brio tuturor testelor la care a fost supusă de moderatori, fie că a fost vorba de probleme „spinoase” de politică externă, fie că a fost întrebată de politica internă. „În ciuda caricaturizării la care a fost supusă în ultimii ani, Diana Șoșoacă este foarte bine pregătită”, a afirmat Robert Turcescu. George Simion, pe de altă parte, pierde în ultima perioadă. „George Simion face campania pe care au făcut-o legionarii înainte de a se transforma în partid politic, când mergeau în sate, ajutau oamenii să-și ridice case, făceau câte un podeț, strângeau recoltele de pe câmp, îmbrăcați în ie. Va fi interesant să analizăm dacă acest gen de întoarcere în timp mai ține. Simion și-a dat seama că nu mai are loc să crească în zona online și încearcă să acapareze un nou public, de la țară. Face toate astea pentru că vrea să se onorabilizeze, apropo de mișcare politică”, a demonstrat Robert Turcescu.