„La noi, decembrie e luna Nașterii Domnului și a morții Tovarășului. Alăturarea, stranie, blasfemiatoare și greu de suportat fie și în scris vine din acel Decembrie 89 când un alt tovarăș, Iliescu, a hotărât să-i tragă un glonț în cap lui Ceaușescu chiar în ziua de Crăciun. Nimeni n-a reușit să explice în mod convingător de ce a trebuit să se întâmple asta chiar în ziua celei mai frumoase sărbători a creștinătății. Se putea întâmpla o zi, două sau nouă mai târziu ori niciodată. Ceaușescu ar fi putut fi condamnat la pușcărie pe viață, dar unii s-au temut că dacă nu-l vor lichida repede va avea ocazia să vorbească și să le strice jocul de-a revoluția. Totuși, de ce în ziua de Crăciun?”, scrie jurnalistul Robert Turcescu pe site-ul canal33.ro.
„Sunt voci care și astăzi vorbesc despre blestemul pus de atunci asupra României. N-ai cum să-i convingi pe adepții unui asemenea mod de a privi lumea că dacă nu ne-a mers așa cum am visat e pentru că ne-am împiedicat la tot pasul ba de neocomuniști, ba de ticăloși, ba de proști, ba de hoți. Plumbul tras în Ceaușescu pe 25 decembrie 1989 nu s-a scurs apoi în ghioc de vrăjitoare și de acolo sub formă de blestem în pământul țărișoarei. Noi suntem cei care am ratat tot ce s-a ratat în acești ani.
Și totuși, de ce în ziua de Crăciun? Probabil ca să vorbim despre Tovarășu’ într-o așa zi sfântă, iată un posibil răspuns. Ticăloșia găștii din jurul lui Iliescu din acel Decembrie 89 e acum pe deplin documentată, erau acolo toate figurile sinistre ale anilor canceroși trăiți sub comunism. Ba chiar și niște staliniști, cu Brucan în frunte, inși fără niciun Dumnezeu, care se închinau doar la icoana aducătoare de putere. Împușcarea lui Ceaușescu a fost minunea din viața lor și n-au vrut să rateze momentul așezării ei în eternitate, săvârșind crima în zi de mare sărbătoare. S-au asigurat astfel că nu va fi dată uitării, că va fi pusă pe ecranele televizoarelor în fiecare an, că se va vorbi despre moartea Ceaușeștilor cu furie, cu nostalgie sau cu bucurie.
Așa se face că în fiecare decembrie din ’89 încoace, noi vorbim la masa de Crăciun și de Nașterea Domnului, și de moartea Tovarășului. Un ghiveci straniu de transmisiuni în direct adună pe micul ecran colinde, urări, slujbe de la Patriarhie și live-uri de la presupusul mormânt al Ceaușeștilor. Copiii își întreabă părinții cum era în comunism, bunicii oftează, încep discuțiile, apar amintiri dureroase sau povești nostalgice dintr-o altă viață. La răstimpuri, dacă faci zapping prin sutele de televiziuni înșirate pe cablul tv e imposibil să nu auzi și frânturi din discursurile rostite cu voce cavernoasă de ”cel mai iubit fiu al poporului”.
Ceaușescu ne bântuie și Crăciunul acesta, așa cum o face deja de zeci de ani, și abia aici putem vorbi de un blestem pe care ne-a fost dat să-l ducem în spate lângă traista cu colindețe”, scrie Turcescu.
