Robert Turcescu: Să nu ne facem iluzii, dacă lucrurile nu se schimbă fundamental, democraţia va fi înlocuită cu regimuri autoritare

Robert Turcescu a fost invitat în emisiunea „Dan Diaconescu Direct”, unde a a vorbit despre o schimbare iminentă care va afecta democrația și echilibrul geopolitic global. Jurnalistul a transmis un mesaj puternic despre transformările politice și sociale ce urmează, subliniind că actualul sistem se află într-un moment critic, scrie gandul.ro.

Turcescu a avertizat că, dacă lucrurile nu se schimbă fundamental, democrația ar putea fi înlocuită de regimuri autoritare. În opinia sa, transformările necesare trebuie să fie rapide și profunde pentru a evita o derivă periculoasă a societății.

„Dacă vrem ca democrația românească să rămână în picioare, trebuie ca totul să se schimbe. Dacă nu se schimbă, vom ajunge la un altfel de sistem, care nu va mai fi democrație. Îi vor da orice nume, dar nu va mai fi democrație.”

Jurnalistul susține că marile schimbări politice vin dinspre Statele Unite ale Americii și că acestea vor redefini ordinea geopolitică mondială. În acest proces, puterile emergente, precum China și India, nu mai pot fi ignorate, iar modelul unipolar dominat de SUA se îndreaptă către o lume multipolară.

„Vine ceva mare, o schimbare puternică. Vine, nu un vânt, un ciclon al schimbării. O redefinire a spațiilor geopolitice. O lume multipolară în care Statele Unite nu mai pot ignora China, India sau Rusia.”

Turcescu a explicat că tehnologia joacă un rol esențial în această transformare. Politica nu mai poate fi separată de influența giganților tehnologici, iar puterea se câștigă doar cu sprijinul acestora. El a evidențiat importanța rețelelor sociale și a noilor tehnologii în definirea viitorului politic.

„La ora asta, nu mai există putere politică pe care s-o poți câștiga fără sprijinul rețelelor sociale. Suntem într-o lume în care dezvoltarea tehnologică în salturi de nivel cuantic schimbă radical atât câmpul electoral, cât și dialogul social.”

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare