Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că pacienții oncologici nu își găsesc medicamentele compensate pe care le-a introdus pe listă acum mai bine de patru luni!
- ”Nu vreau să cred că motivele pentru care cele 33 de medicamente noi și 19 extinderi de indicații terapeutice țin, din nou, de ”reformă”. Când vorbim despre lipsa medicamentelor oncologice, nu este loc pentru spectacol politic. Este o problemă gravă care cere responsabilitate și, mai ales, soluții imediate.
- În aprilie 2026 am modificat lista medicamentelor compensate și am introdus 33 de medicamente noi și 19 extinderi de indicații terapeutice, pentru oncologie, boli rare, cardiologie, neurologie și alte patologii grave. Numai în Programul Național de Oncologie au fost introduse 14 medicamente noi. De ce? Pentru că asta au cerut, de ani de zile, asociațiile de pacienți!
Suntem în august și pacienții nu își găsesc tratamentele, că apar discontinuități, că medicii sunt puși în situația de a amâna sau modifica schemele terapeutice.
Când am spus ”de la Sănătate nu se taie!” fix la astfel de situații mă refeream. Optimizarea deficitului pe rațiuni de ”tăieri reformiste” din medicamentele pacienților grav bolnavi este cred cel mai cinic mod de a guverna.
Chimioterapia nu este o cifră într-un tabel. Este o șansă în plus la o viață normală. Este o luptă între pacient și boală, între viață și moarte. Noi de partea cui suntem? Faceți abstracție de momentul politic, de lupta între opoziție și putere. Puneți medicamentele pe piață, nu pentru că spune Rogobete, ci pentru că așa este firesc și uman.
Și vă mai spun ceva. Limitarea accesului la medicamente inovative pe motiv că sunt scumpe este o abordare limitată și greșită. Știți de ce? Pentru că investiția în tratamente de calitatea înseamnă economie pe termen lung. Înseamnă internări și reinternări mai puține, complicații reduse, intervenții moderate și da, o creștere cuantificabilă a calității vieții pentru pacienți.
Nu mai priviți Sănătatea doar prin fotografia cheltuielilor de astăzi. Economiile făcute astăzi, fără o evaluare serioasă a consecințelor, ne pot costa mult mai mult mâine, peste câteva luni sau ani”, scrie Rogobete pe Facebook.



