După ce în urmă cu un an România se număra printre țările cu cele mai mici scăderi provocate de pandemie, în cele din urmă a ajuns la coada clasamentului, având cel mai slab parcurs din acest an, la revenirea din pandemie, relevă date analizate de Profit.ro.
Astfel, România înregistrează, în primele cinci luni ale anului în curs, o scădere de 9,1 procente, fiind cea mai mare cădere de pe continent, de altfel una din cele două țări care înregistrează un minus al înmatriculărilor de autoturisme, comparativ cu anul trecut, alături de Olanda (-2,4%).
Mai exact, pentru intervalul ianuarie – mai, totalul autoturismelor înmatriculate este de 35.845, cu peste 4.000 de unități sub cele aproape 40.000 înmatriculate în 2020.
Datele au fost anunțate deja la începutul lunii de DRPCIV, dar acum pot fi analizate în contextul european, unde înmatriculările de autoturisme au urcat, în iunie, l a 891.665, cu 53,4% mai multe decât în 2020.