România, reprezentată de cântăreaţa Ester Peony, cu piesa „On a Sunday”, a ratat calificarea în finala concursului Eurovision 2019, după semifinala care a avut loc la Expo Tel Aviv, în Israel.
- Reprezentanta României, Ester Peony, a urcat pe scena Eurovision Song Contest 2019 joi seară, în a doua semifinală a competiţiei, având numărul 6 de intrare în concurs. Alături de reprezentanta României, în a doua semifinală au participat Elveţia, Suedia, Irlanda, Austria, Moldova, Letonia, Danemarca, Armenia, Albania, Azerbaidjan, Macedonia de Nord, Norvegia, Rusia, Olanda, Croaţia, Lituania, Malta.
Ester Peony a interpretat pe scena Eurovision piesa „On a Sunday”. În vârstă de 25 de ani, pe numele real Ester Alexandra Creţu, Ester Peony este cântăreaţă şi compozitoare. Şi-a descoperit pasiunea pentru muzică în copilărie, pe când locuia cu familia în Montréal, Canada. Ester a studiat jazzul de la vârsta de opt ani, iar, de la 12 ani, s-a întors în România, unde a studiat pianul, la Şcoala Dinu Lipatti din Piteşti.
Anul acesta, sub sloganul „Dare to dream”, concursul Eurovision a avut loc la Tel Aviv, Israel, după ce precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta acestei ţări, Netta, cu piesa „Toy”.
A fost o seară grea pentru cei care au trăit alături de Ester Peony și România emoțiile concursului Eurovision. După trei luni de pregătiri intense și investiții fără precedent în spectacolul de pe scenă, echipa României a părăsit prematur competiția.
„Le mulțumesc celor care au fost alături de mine și de proiectul României la acest Eurovision. Producătorii show-ului m–au felicitat și mi-au transmis că am performat flawless (fără greșeală) la fiecare ieșire pe scenă. Sunt împăcată, pentru că, alături de întreaga echipă a României, am reușit un act artistic complex și plin de sensibilitate”, a declarat Ester Peony, potrivit unui comunicat a organizatorilor.
Ţările din grupul celor cinci mari plătitoare (big five) – Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia – sunt calificate direct în finală, alături de gazdă, anul acesta, Israel.
Cei zece concurenți care s-au calificat din a doua semifinală în ultimul act al competiției, sunt:
Tamara Todevska – Proud (Republica Macedonia de Nord)
Duncan Laurence – Arcade (Olanda)
Jonida Maliqi – Ktheju Tokës (Albania)
John Lundvik – Too Late For Love (Suedia)
Sergey Lazarev – Scream (Rusia)
Chingiz – Truth (Azerbaidjan)
Leonora – Love Is Forever (Danemarca)
KEiiNO – Spirit In The Sky (Norvegia)
Luca Hänni – She Got Me (Elveția)
Michela – Chameleon (Malta)
Finala va fi deschisă de Malta, fiind urmată, în prima parte a show-ului de Albania, Cehia, Germania, Rusia, Danemarca, San Marino, Republica Macedonia de Nord, Suedia, Slovenia, Cipru, Olanda și Grecia. În partea a doua, vor concura Israel, Norvegia, Marea Britanie, Islanda, Estonia, Belarus, Azerbaidjan, Franța, Italia, Serbia, Elveția, Australia și Spania.