Specialiștii atrag atenția asupra unei probleme privitoare la eliminarea plății cash. Conform acestora, o astfel de măsură ar aduce mai mulți bani băncilor, prin aplicarea de comisioane suplimentare, conform BZI, scrie r3media.ro.
Prin urmare, dacă un producător va vinde un produs, va plăti comision, clientul care va cumpăra va plăti, la rândul său, un comision pentru că achită cu cardul. Astfel, administrarea unui cont va necesita costuri suplimentare.
În prezent, pentru administrarea contului, oamenii plătesc comisioane cuprinse într 10 și 15 lei pe lună. Astfel, prin controlul plății cu numerar, oamenii vor fi privați de libertate, iar băncile vor fi cele care vor câștiga.
Specialiștii trag un semnal de alarmă privitor la aceste practici abuzive ale băncilor și compară paroblema din România cu ceea ce se întâmplă în alte țări, acolo unde consumatori sunt respectați de bănci.
„Comisioanele trebuie să le vedeți ca pe niște servicii pe care banca le acordă clientului. Ca orice serviciu, acesta se negociază și aveți, de exemplu, o grămadă de agenți economici și de persoane fizice. Nu există un comision unic, aplicat de la o persoană fizică la alta, de la o persoană juridică la alta. Dacă aveți capacitatea de a negocia, vă puteți obține costuri zero.
Adică dacă banca vede în dumneavoastră, clientul ei, un potențial, fie că sunteți persoană fizică sau firmă, că puteți câștiga mai departe, vă lasă la anumite produse, cum e retrageri la ATM, sisteme de plăți interbancare, în care, utilizând POS-ul sau cardul bancar, vă lasă comisioane acceptabile. Și banca, și dumneavoastră aveți o miză economică”, susține economistul Dan Chirleșan, conf. univ. dr. în cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor (UAIC) Iași.
Dan Chirleșan mai susține că în țările nordie de pildă, nu există conflicte între bănci și cetățeni, iar aceștia din urmă sunt respectați de sistemul bancar.
„Dumneavoastră, ca și client, vreți să vă presteze un serviciu, banca are interesul să aibă profit, ceea ce e absolut normal. Dacă eu am o problemă cu o bancă, îi spun pa, auguri, mă duc la altă bancă. O bancă nu și-ar permite să-ți bage mâna în buzunar foarte adânc, să creeze doar clientul captiv, dacă nu ar fi conștientă de faptul că acel cost pe care ți-l propune nu ar fi o îndreptățire economică, ci una psihologică. Sunt anumite practici care sunt considerate abuzive, și nu doar la bănci.
Practicile acestea pot să dispară odată cu evoluția societății. Principiul este «vreau să mi se respecte dreptul meu și vreau să particip la progresul societății». Pentru că toate formele acestea șlefuiesc societatea și instituțiile cu care colaborăm. Ați auzit povești privind neregulile din bănci în alte țări, precum sunt cele nordice? Nu ați auzit! De ce nu se întâmplă? Pentru că acolo există un respect teribil față de temeiul legii”, mai spune economistul Dan Chirleșan.
În Parlament, există în prezent un proiect de eliminare a plății cash, despre care a vorbit de curând senatorul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR.
Proiectul este numit generic „legea cash”, a fost propus de parlamentarii George-Cristian Tuță și Radu Oprea, și e foarte aproape de a fi aprobat de Parlament.
Dacă va fi adoptat, actul normativ ar urma să intre în vigoare la 180 de zile de la publicarea lui în Monitorul Oficial.
Proiectul se mișcă în Parlamentul României, în timp ce Elveția, poate cea mai dezvoltată țară din Europa, vrea să bage numerarul în Constituție, iar 530.000 de cetățeni ai Austriei au semnat o petiție care prevede același lucru. Doar în Germania, de exemplu, Nancy Faeser, ministrul de Interne, mai face presiuni pentru eliminarea cash.
Reamintim și că Mircea Badea s-a pronunțat de curând împotriva acestei măsuri de eliminare a banilor fizici.
„Nu mai plec de acasă fără bani cash. Spălarea pe creier a oamenilor de pe planetă este îngrozitoare, dar oamenii merită!“, spunea, în aprilie, Mircea Badea.