România importă de 5 ori mai multă carne decât exportă, arată ultimele date ale Institului Național de Statistică.
România a importat în 2020 carne în valoare de 911 milioane de euro. Cea mai mare cantitate de carne importată, 280.000 de tone, a fost cea de porc, cu o valoare de peste 600 de milioane de euro, susține Mary Pană, președinta Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România.
„România a importat în 2020 carne în valoare de 911 milioane de euro, în timp ce exporturile au fost de 4,6 ori mai mici.
Cea mai mare cantitate de carne importată, 280.000 de tone, a fost cea de porc, care a însemnat circa 600 de milioane de euro ca valoare, potrivit INS. De ce nu producem destulă carne în țară? De ce exportăm atât de puțin? Sunt procedurile de export prea grele pentru producătorii români?”, explică Mary Pană, președinta Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România, potrivit AlephNews.ro.