România preia Președinția Comisiei Internaționale pentru Protecția Dunării

Róbert Eugen Szép, secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), este noul președinte al Comisiei Internaționale pentru Protecția Dunării. Evenimentul de preluare a mandatului s-a desfășurat atât fizic, cât și online, reunind reprezentanți ai României, Muntenegrului și ai Misiunilor din Austria.

Veselin Šuković, ambasador și Reprezentant Permanent al Muntenegrului pe lângă ONU, OSCE și pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, s-a întâlnit cu Irina Elena Donciu, însărcinat cu afaceri în cadrul Misiunii Permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, pentru a participa la ceremonia de preluare a președinției ICPDR care, conform tradiției, presupune predarea unei sticle cu apă din Dunăre, simbolizând modul în care președinții ICPDR țin în mâini viitorul apelor din bazin.

„Este o mare onoare și totodată o mare provocare pentru România să preluăm președinția ICPDR și să ne asumăm responsabilitățile acestui rol în 2022. Chiar dacă traversăm o perioadă pandemică, ambițiile în materie de climă cresc tot mai mult peste tot în lume și trebuie să răspundem acestor realități cu implicare și seriozitate. Poziția României în bazinul Dunării este una extrem de importantă și vom face tot ce ne stă în putință pentru protejarea biodiversității și a mediului înconjurător” – a subliniat în discursul său Róbert Eugen Szép.

Viitorul președinte ICPDR a vorbit despre obiectivele mandatului său, a prezentat direcțiile de acțiune, concentrându-se pe importanța reuniunii Ministeriale a Dunării din 2022, a aplicării prevederilor Declarației Dunării 2022, cât și a inițierii măsurilor prevăzute în Planul de Management al Bazinului Fluviului Dunărea și în Planul de Management al Riscului la Inundații, planuri actualizate în 2021.

Astfel, prioritățile României se referă la:

– Găzduirea Reuniunii Ministeriale a Dunării 2022 (Danube Ministerial Meeting 2022), care are loc din șase în șase ani și acordă fiecărui membru șansa de a contribui la bunăstarea continuă a bazinului dunărean;

– Susținerea obiectivelor Declarației Dunării 2022 (Danube Declaration 2022) – document, semnat în cadrul Reuniunii Ministeriale, care stabilește prioritățile pentru Bazinul Dunării, împreună cu obiectivele Comisiei pentru perioada următoare;

– Sprijinirea lansării și a diseminării Planului de management al Bazinului Dunării (Danube River Basin Management Plan – DRBMP) actualizat în 2021, care ghidează prioritățile specifice și obiectivele Comisiei referitoare la modul în care problemele Significant Water Management Issues (SWMIs) ar trebui abordate în următorii șase ani;

– Sprijinirea lansării și a diseminării Planului de Management al Riscului la Inundații al Dunării (Danube Flood Risk Management Plan – DFRMP), actualizat în 2021 și axat, în mod special, pe aspecte referitoare la inundații.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare