Oferta investiţională a României, promovată în Japonia de o delegație a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
- Avantajele competitive oferite de mediul de afaceri din România și oportunitățile de investiții pe piața autohtonă, cu posibilitatea extinderii pe cea europeană, vor fi prezentate comunității de business nipone de o delegație a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, în perioada 19-26 iulie a.c., în Japonia, s-a transmis printr-un comunicat al MMACA, remis ecopolitic.ro
Conform aceleiași surse, agenda vizitei cuprinde o serie de întrevederi și discuții la Osaka, Kobe, Kyoto şi Tokyo, cu oficiali ai instituțiilor guvernamentale japoneze şi reprezentanți ai mediului de afaceri şi bancar nipon despre noile oportunități de afaceri derivate din intrarea în vigoare, la începutul acestui an, a Acordului de Parteneriat Economic (APE) UE-Japonia.
Delegația condusă de secretarul de stat Paula Pîrvănescu are programate întrevederi cu oficiali ai Ministerului Economiei, Comerţului şi Industriei (METI), Japan Business Federation (Keidanren) şi membri ai Comitetului Economic Japonia-România.
De asemenea, sunt programate întâlniri cu reprezentanţi ai mai multor companii nipone: JTEKT Corporation, Kankei Ren Company, TOA Corporation, Murata Manufacturing Company, Mitsubishi Electric Company, Mitsutoyo Company, Mizuho Financial Group, Kawasaki Heavy Industries. Discuțiile se vor axa pe identificarea şi valorificarea proiectelor comerciale şi de investiţii de interes comun.
Impulsionarea investiților bilaterale, extinderea economică a companiilor românești pe pieţele non-UE şi oportunităţile de investiţii în România pentru companiile japoneze vor fi temele centrale ale seminariilor de afaceri organizate la Osaka şi Tokyo. Evenimentele sunt organizate cu sprijinul JETRO (Japan External Trade Organization) şi vor beneficia de prezenţa a numeroase companii japoneze din domeniile IT şi automotive, instituţii financiare, jucători importanți în economia niponă și mondială, care și-au exprimat interesul pentru accesul și extinderea afacerilor pe piața românească.
*****
În 2018, schimburile comerciale bilaterale au totalizat 709,7 mil. USD, din care export românesc 296.1 mil. USD, iar import 413,6 mil. USD.
Principalele produse românești exportate în Japonia: tutun, lemn, miere, părți și accesorii de autovehicule, îmbrăcăminte, medicamente, echipamente electrice. Principalele produse japoneze importate în România: autoturisme, părți și accesorii de autovehicule, maşini şi utilaje, produse din metal, produse chimice, instrumente şi aparate optice şi fotografice.
Sursa: MMACA