România și alte două țări vor primi ajutor UE în valoare de aproape 455 de milioane de euro în urma dezastrelor naturale

Parlamentul European a aprobat, miercuri, aproape 455 de milioane de euro sub formă de ajutor din Fondul de Solidaritate al UE ca răspuns la recentele dezastre naturale din România, Italia și Turcia.

Eurodeputații își exprimă „profunda solidaritate cu toate victimele, familiile lor și toate persoanele afectate” de dezastrele naturale din România, Italia și Turcia. Aceștia sunt îngrijorați de „creșterea numărului de dezastre naturale grave și distructive în Europa” și subliniază că „datorită schimbărilor climatice, fenomenele extreme, cum ar fi cele observate în România și Italia ce au dus la situații de urgență, se vor intensifica și se vor multiplica în continuare”. Prin urmare, UE ar trebui „să își consolideze eforturile de combatere a schimbărilor climatice atât în Uniune, cât și la nivel mondial”.

Comisia Europeană a propus utilizarea Fondului de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a acorda asistență financiară în valoare de 454 835 030 EUR celor trei țări. Asistența FSUE va acoperi o parte din costurile operațiunilor de urgență și de salvare, cum ar fi repararea infrastructurii deteriorate, securizarea infrastructurii preventive și protecția patrimoniului cultural, precum și operațiunile de curățare. În conformitate cu normele fondului, operațiunile de urgență și de salvare pot fi finanțate retroactiv de FSUE din prima zi a unui dezastru.

Pachetul de ajutor a fost aprobat cu 593 voturi pentru, 11 voturi împotrivă și 22 abțineri.

Consiliul a aprobat deja ajutorul la 18 septembrie.

Context

Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) a fost instituit pentru a răspunde dezastrelor naturale majore și pentru a exprima solidaritatea europeană cu regiunile afectate de dezastre din Europa. Fondul a fost creat ca reacție la inundațiile grave din Europa Centrală din vara anului 2002. De atunci, a fost folosit pentru 107 dezastre naturale precum inundații, incendii de pădure, cutremure, furtuni și secetă. Fondul a fost, de asemenea, mobilizat pentru 20 de intervenții ca răspuns la urgențe sanitare.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare