România trece la ”ora de iarnă”. Ceasurile se dau înapoi cu o oră

România trece la ora oficială ”de iarnă”, în noaptea de sâmbătă spre duminică, adică 26-27 octombrie, când ora 4.00 devine ora 3.00, ceea ce va face ca ziua de 27 octombrie să fie cea mai lungă din acest an, potrivit News.ro.

 

În noaptea de 26 spre 27 octombrie, România revine de la ora de vară, care se aplică din ultima duminică a lunii martie, la ora Europei de Est sau Timpul Legal Român. Astfel, începând de duminică, România va avea două ore avans faţă de timpul universal coordonat (UTC).

România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a lunii octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România trece la ora de vară, iar diferenţa faţă de UTC este de trei ore.

Parlamentul European a decis în martie 2019 renunţarea la schimbarea orei, măsură care urma să intre în vigoare din 2021, decizia trebuind însă confirmată şi de Parlamentele naţionale.

Ţările europene au introdus dispoziţiile privind orarul de vară în secolul trecut, pentru a economisi energie.

Începând cu 1980, Uniunea Europeană a adoptat treptat acte legislative care să pună capăt schemelor naţionale divergente în materie de schimbări ale orei. Cu toate acestea, în 2018, scopul schimbării orei a devenit mult mai puţin relevant, existând studii care sugerează că economiile de energie sunt minore, iar cetăţenii se plâng tot mai mult de efecte negative asupra sănătăţii.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919.

Schimbarea orei nu modifică mersul trenurilor

Potrivit unei informări transmise de CFR Călători, trecerea la ora Europei de Est, cunoscută de publicul larg şi ca „ora de iarnă”, nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

„În noaptea de 26/27 octombrie 2024, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale”, precizează CFR Călători.

Trenurile aflate în circulaţie vor staţiona în gări

Sursa citată menţionează că trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.

„Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei de Est oficială se face în aceeaşi zi de 27 octombrie 2024, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare”, explică CFR Călători.

Sursa citată precizează că Informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor sunt disponibile la numărul de telefon 0219521 – INFO CFR, pentru ttraficul intern, în aplicaţia „TRENUL MEU” (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi se dă click pe Informaţiile disponibile pentru trenul respectiv.

„Obtineţi astfel informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire. Pe site-ul administratorului infrastructurii www.cfr.ro sunt funcţionale şi actualizate permanent camerele web din gările Bucureşti Nord, Aeroport Henri Coandă, Timişoara, Craiova, Braşov, Iaşi, Cluj Napoca şi Constanţa, care indică orele de sosire şi de plecare ale trenurilor. De asemenea, călătorii pot obţine informaţii şi de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern”, mai menţionează sursa citată.

 

Cum ne afectează schimbarea orei

Schimbarea orei poate afecta diferit oamenii, în funcţie de vârstă, stil de viaţă şi sănătate. Specialiştii susţin că schimbările de oră pot cauza anumite probleme temporare în ritmul circadian, ceea ce poate duce la oboseală, somnolenţă, scăderea performanţei la locul de muncă şi creşterea riscului de accidente. Copiii şi vârstnicii pot fi cei mai afectaţi, deoarece ritmurile lor biologice sunt mai sensibile la schimbări.

De asemenea, adaptarea la ora de iarnă poate influenţa şi dispoziţia emoţională a oamenilor, deoarece zilele mai scurte şi mai puţină lumină naturală pot creşte riscul de depresie sezonieră, un tip de depresie legat de schimbările de sezon, în special în lunile de iarnă.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare