România va acorda sprijin autorităților din Slovenia pentru stingerea incendiilor de păduri

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, azi, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, la propunerea DSU, for în care a fost luată decizia ca România să acorde sprijin autorităților din Slovenia pentru stingerea incendiilor de păduri.

”În data de 22 iulie 2022, Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Slovenia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de extinderea incendiilor de pădure pe teritoriul acestora. Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență, pentru autoritățile Republicii Slovenia”, potrivit unui comunica transmis de Guvern.

Astfel, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, 3 aeronave aflate în dotarea Forțelor Aeriene Române, configurate pentru stingerea incendiilor vor efectua începând cu data de 23.07.2022 o misiune internațională de sprijin în Slovenia, în scopul limitării extinderii incendiilor de pădure, care au pus stăpânire pe teritoriul acestora. Cele două aeronave Spartan pregătite pentru stingerea incendiilor și un Hercules care va fi folosit pe tru transport logistic vor pleca, azi, în Slovenia.

În vederea coordonării cu autoritățile străine, la misiunea de acordare a asistenței internaționale, Departamentul pentru Situații de Urgență asigură un ofițer de legătură din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

”Precizăm faptul că ajutorul se va acorda în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Slovenia prin Mecanismul European de Protecție Civilă”, se arată în comunicat.

Dat fiind contextul actual, în care mai multe țări europene se confruntă cu incendiile de vegetație, reamintim faptul că statul român s-a implicat și în sprijinirea autorităților din Grecia cu echipe specializate de intervenție, la solicitările formulate de guvernul elen, prin intermediul Mecanismului European de Protecție Civilă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare