Românii sunt invitaţi să semneze pentru modificarea regulilor europene referitoare la migranţi

De Ziua Mondială a Refugiatului, Coaliţia pentru Drepturile Migranţilor şi Refugiaţilor lansează strângerea de semnături pentru prima iniţiativă cetăţenească europeană care vrea să modifice regulile europene pentru refugiaţi şi migranţi-We are a welcoming Europe.

Iniţiativa, anunță un comunicat de presă, a fost deja lansată în Belgia, Italia, Franţa, Luxemburg, Finlanda şi Grecia, România fiind a 7-a ţară din UE în care societatea civilă susţine decriminalizarea ajutorului oferit refugiaţilor şi încurajează cetăţenii să semneze pentru o Europă solidară, a informat un comunicat al coaliţiei.

Iniţiativa cetăţenească europeană cere în linii generale eliminarea sancţiunilor contra cetăţenilor europeni care oferă ajutor umanitar refugiaţilor, crearea unui cadru financiar care să permită accesarea de fonduri europene prin care pot fi ajutaţi refugiaţii, de către cetăţeni europeni sau autorităţi locale; protecţie în faţa abuzurilor şi exploatării pentru migranţi, printr-un mecanism de reclamaţii şi soluţionare a plângerilor;

Pentru ca iniţiativa cetăţenească europeană să ajungă pe masa decidenţilor europeni, e nevoie de 1 milion de semnături din cel puţin 7 state membre. Fiecare ţară are stabilit un număr minim de semnături, în funcţie de populaţie. În România sunt necesare cel puţin 24.000 de semnături. Strângerea semnăturilor se face până la sfârşitul lunii februarie 2019.

Coaliţia pentru Drepturile Migranţilor şi Refugiaţilor (CDMiR), platforma naţională care susţine acest demers european reuneşte 15 organizaţii neguvernamentale din România, cu activitate în domeniul politicilor publice şi serviciilor sociale pentru migranţi.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare