Românilor le ajunge cuţitul la os; la Galaţi se iese în stradă împotriva taxelor şi impozitelor exagerate impuse cetăţenilor de către Primărie, partidul SOS România susţine protestele

„În data de 24 iulie 2023, Partidul S.O.S. România, Organizația Județeană Galați, a emis un comunicat în care anunță susținerea gălățenilor împotriva taxelor și impozitelor considerate exagerate, practicate de Primăria Galați”, scrie, pe Facebook, senatorul Diana Şoşoacă, liderul partidului SOS România.

„Cu scopul de a atrage atenția asupra acestei probleme, partidul va organiza o serie de proteste în zilele de 25 iulie, 31 iulie și 07 august, între orele 10.00-12.00, sub titlul “MAREA BUZUNĂREALĂ A GĂLĂȚENILOR PATRONATĂ DE PRIMĂRIE.

Protestele, autorizate de autorități, vor avea loc în fața monumentului “Eroii Revoluției din 22 decembrie 1989”, amplasat pe strada Domnească, langa Teatrul Dramatic din municipiul Galați. Prin această acțiune, gălățenii doresc să-și exprime nemulțumirile cu privire la diverse aspecte ale administrării municipiului.

Principalele revendicări ale protestatarilor se refera la:

  1. Prețul exagerat al apei și canalizării: 15,84 lei pentru 1 metru cub de apă și canalizare, al doilea cel mai scump din țară.
  2. Cresterea taxei de habitat și transformarea acesteia în taxă de salubrizare. (Taxa a fost crescuta cu aproape 44 de lei incepand cu luna mai, și transformata în taxă de salubrizare, un aspect controversat, care a stârnit nemulțumirea locuitorilor din Galați.)
  3. Mafia din instituțiile subordonate Primăriei Galați.
  4. Lipsa de transparență în calcularea taxelor și impozitelor.
  5. Lipsa de transparență în atribuirea contractelor cu firmele care asigură servicii publice.
  6. Monopolul firmelor care asigură servicii publice, precum S.P. Ecosal Galați și Apa Canal S.A. Galați, care asigură servicii publice în oraș.
  7. Incompetență în rezolvarea cazurilor sociale.
  8. Abuzurile împotriva cetățenilor chiriași la Primărie.

Partidul S.O.S. România, reprezentat de președinta Organizației Județene Galați, Gabriela-Violeta Iordăchiță, încurajează toți gălățenii nemulțumiți să participe în număr cât mai mare la aceste proteste pentru a-și face auzite vocea și revendicările”, se arată în comunicat.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare