Romaşcanu: Congresul PSD – imediat după starea de alertă

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă că, imediat după încetarea stării de alertă va fi convocat Congresul extarordinar al PSD.

„Noi sperăm, sincer, că această stare de alertă nu va fi prelungită în condiţiile actuale şi există nenumărate motive, le-am menţionat şi în conferinţele de presă şi în ieşirile conducerii partidului, şi, în consecinţă, noi sperăm să intrăm într-o relativă normalitate după data de 17 iulie, atunci putând să organizăm şi noi un Congres în condiţii normale”, declarat Romaşcanu, la sediul PSD.

El a explicat că este necesară o echipă de conducere a PSD.

„Într-o formă sau alta, va trebui să împăcăm aceste limitări şi să avem, totuşi, un Congres care să stabilească conducerea partidului. Dacă nu se va putea sub nicio formă face un Congres cu prezenţă fizică, atunci vom vedea ce putem face, dar trebuie să existe o echipă de conducere până la alegeri”, a spus Romaşcanu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare