Romaşcanu (PSD): E evident că dl. Ciucă nu va ajunge în turul 2 al prezidenţialelor

Senatorul Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, le-a oferit o replică liberalilor, vineri, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai, și s-a arătat de părere că „e evident că domnul Ciucă nu ajunge în turul 2 și atunci normal că găsim tot felul de explicații legate de democrație și de vremea de afară”, scrie b1tv.ro.

Întrebat despre declarațiile purtătorului de cuvânt al PNL, reprezentantul PSD a spus: „Domnul Stroe e un om decent și apără poziția partidului așa cum consideră necesar. Eu vreau să ducem discuția acolo unde este. Nu s-a discutat de avantaje sau dezavantaje din partea PSD. S-a discutat și se discută despre păstrarea cuvântului dat, și atât”.

„Au apărut ieri în spațiul public înregistrările cu domnul Ciucă în care spunea clar «rămân în septembrie», este documentul organului de conducere al Partidului Național Liberal cu semnătura domnilor Ciucă și Bode, cu calendarul întreg de alegeri. Încă din februarie Partidul Social Democrat și domnul Ciolacu au spus, «ieșim de la aceste negocieri cu un calendar pentru tot anul», că nu e numai PNL și PSD în joaca asta, sunt mult mai multe partide și oameni interesați de calendarul alegerilor”, a continuat Lucian Romașcanu.

„După ce am avut această chestiune, cu semnăturile acestor doi domni pe document, acum din interesele electorale evidente ale PNL, că altfel nu îmi explic de ce nu își țin cuvântul dat… E evident că domnul Ciucă nu ajunge în turul 2 și atunci normal că găsim tot felul de explicații legate de democrație și de vremea de afară, dar e vorba strict de cuvântul dat, iar cuvântul dat este cel mai important lucru pe care îl ai în politică”, a adăugat purtătorul de cuvânt al PSD.

„Dacă dumnealor nu se țin de ceea ce au propus, și e evident că nu se țin, vor exista discuții cu tot spațiul politic (…). Dacă noi în iunie, aproape iulie, nu ne ținem de ceea ce am spus și am anunțat public, atunci, sigur, consultările cu tot spectrul politic sunt impuse și va rezulta de acolo un calendar agreat de toată lumea”, a afirmat social-democratul.

„Nu e vorba de nimic altceva decât de onoare – și onoarea înseamnă respectarea cuvântului dat. Sigur că suntem pregătiți să mergem la alegeri oricând. Sigur că Partidul Social Democrat va avea candidat în turul 2 și cu certitudine, după părerea mea, vom avea și Președinte. Domnul Ciucă e pe locul 4, dacă nu 5, în sondaje acum”, a mai spus Lucian Romașcanu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare