ROMEXPO a organizat trei evenimente pentru o viață sănătoasă: ROMMEDICA, DENTA I și SOMN EXPO

ROMEXPO a organizat, în perioada 11 – 13 aprilie, trei manifestări de nișă:  ROMMEDICA – Târgul Internațional de Medicină și Farmacie, DENTA I – Expoziția internațională de produse și echipamente pentru medicină și tehnică dentară și SOMN EXPO – Expoziția de produse și servicii care asigură un somn liniștit.

În cadrul ediției din 2019 a ROMMEDICA au fost depistate soluții și produse care asigură o îmbunătățire a performanței actului medical. La eveniment au participat profesioniștii care au dorit să-și dezvolte și rafineze aptitudinile medicale, să se perfecționeze, și să fie la curent cu noutățile din aria farmeceutică.

ROMMEDICADe asemenea, la ROMMEDICA au fost prezentate oferte pentru servicii și produse de ultimă generație și au fost organizate conferințe, cursuri teoretice şi demonstraţii practice s-au abordat subiecte de interes.

Vizitatorii au participat la lansări de produse, lucrări de specialitate și tehnologii de ultimă generație care au un impact major pentru sistemul de sănătate public sau privat.

La DENTA I au fost expuse ultimele tendințe și inovații din domeniul sănătății dentare și oferte avantajoase pentru produsele destinate cabinetelor stomatologice.

Evenimentul a reunit profesioniști renumiți din industrie care au participat la activități tematice alături de vizitatori. Manifestarea a contribuit la îmbunătățirea serviciilor de medicină și tehnică dentară din România și a facilitat dialogul dintre cadrele specializate și furnizori.

Vizitatorii specialiști au văzut care sunt cele mai noi tehnici dedicate medicinii dentare și au avut posibilitatea de a-și actualiza cunoștințele din domeniul stomatologic.

DENTA IROMEXPO anunță o nouă ediție a DENTA! Aceasta se desfășoară în perioada 5 – 7 decembrie, iar firmele expozante pot contacta organizatorii pentru a se asigura că au un loc printre cei mai importanți jucători din industrie.

Detalii suplimentare despre condițiile de participare pe www.denta.ro

În aceeași perioadă s-a desfășurat și SOMN EXPO Expoziția de produse și servicii care asigură un somn liniștit.  Evenimentul s-a aflat la prima ediție și a fost organizat pentru a atrage atenţia asupra impactului pe care tulburările de somn îl au atât asupra individului, cât şi asupra societăţii.

Pe viitor, ROMEXPO își propune să dezvolte acest concept și să-l transforme într-o adevărată platformă de interacțiune între specialiștii în somnologie, terapeuți, medici, reprezentanți ai asociațiilor care militează pentru un somn de calitate și publicul larg.

Menționăm că cele trei manifestări au inclus și o serie de activități conexe: simpozioane, conferințe, sesiuni de comunicare și workshop-uri dedicate specialiștilor din fiecare sector.

Acestea s-au desfășurat cu sprijinul: Universității De Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Societății Științifice Române de Oxigen – Ozonoterapie, Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie, Societății Studenților la Medicină din București, Departamentului pentru Situații de Urgență /Fundația SMURD, Societății Studențești de Chirurgie din România, Societății Naționale Crucea Roșie Română, Asociației Române de Endodonție, Societății Române de Reabilitare Orală și Asociației Dentare Române pentru Educație.

Sursa: Comunicat Romexpo

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare