Romsilva l-a premiat pe pădurarul care le-a salvat pe cele două minore dispărute în județul Mureș

 Aurel Frandes, padurar in cadrul Ocolului Silvic Ludus, a fost premiat miercuri, 1 aprilie, de catre directorul general al Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva, Jean Visan, in cadrul unui eveniment organizat la sediul central al regiei.
Acesta a primit o diploma de multumire din partea directorului general si va primi o recompensa salariala, pentru efortul depus in gasirea si salvarea celor doua minore disparute din zona localitatii Tarnaveni din judetul Mures.
De asemenea, liderul Federatiei Sindicatelor din Silvicultura ”Silva”, Silviu Geana, prezent la eveniment, i-a inmanat o diploma si o medalie de merit, precum si o recompensa financiara.
”Nu este o intamplare ca un coleg de-al nostru, padurar cu experienta, s-a alaturat cautarilor celor doua fetite disparute de la domiciliu si le-a salvat. Nu este primul caz si, cu siguranta, nici ultimul in care intervenim in situatii limita pentru a salva vieti sau proprietatile oamenilor. Silvicultorii sunt in mijlocul comunitatilor locale, cunosc foarte bine locurile greu accesibile din padurile pe care le administreaza, sunt oameni care isi desfasoara activitatea in conditii foarte dificile. Il felicit pe Aurel Frandes si il asigur de toata pretuirea noastra”, a declarat directorul general al Romsilva, Jean Visan.
”Sunt mandru ca am reusit sa le salvez pe cele doua fetite. M-am bucurat foarte mult cand le-am vazut in viata si ca am reusit sa le predau, in siguranta, autoritatilor. Niciun efort nu este prea mare cand este vorba despre vietile unor copii”, a declarat, la randul sau, Aurel Frandes.
Reamintim ca Aurel Frandes, angajat al Directiei Silvice Mures, le-a salvat luni, 30 martie, pe cele doua fete minore disparute de la domiciliu de aproape 36 de ore. Acesta le-a gasit la marginea unei paduri si le-a dus in brate pe o distanta de trei kilometri, intr-o zona dificila, pana le-a predat unui echipaj de politie.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare