Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva va suplimenta cu 500.000 de metri cubi volumul de lemn pentru industrie, dar va majora şi cantităţile de lemn pentru foc destinat populaţiei, a anunţat miercuri Romsilva.
Directorul general al RNP – Romsilva, Daniel Nicolăescu, a dispus, în cadrul unei videoconferinţe de lucru cu directorii direcţiilor silvice din subordinea regiei, suplimentarea volumului de lemn pentru foc destinat populaţiei, astfel încât să se poată acoperi cererea pentru această resursă.
De asemenea, conducerea Romsilva analizează posibilitatea relocării, din pădurile administrate, a unor volume de lemn pentru foc din zonele unde există excedent, în special în zonele de munte, către zonele deficitare, pentru a echilibra astfel piaţa lemnului pentru foc.
„În acelaşi timp, având în vedere cererea ridicată pentru lemn din partea industriei, conducerea Romsilva a identificat posibilitatea suplimentării volumului oferit pe piaţă cu circa 500.000 de metri cubi de lemn din producţia acestui an. Conform prevederilor legale, această măsură va fi supusă aprobării Consiliului de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în şedinţa din 29 septembrie a.c.”, se arată într-un comunicat al regiei remis AGERPRES.
În primele opt luni ale acestui an, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a livrat direct populaţiei 1.217.464 metri cubi lemn pentru foc, cu 362.399 de metri cubi mai mult decât în perioada similară a anului trecut, şi se estimează că până la finalul anului, volumul de lemn pentru foc oferit direct populaţiei va fi de circa două milioane de metri cubi.
Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale, precum şi 12 herghelii de stat. Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.
Sursa: AGERPRES