Naţionala de rugby a Italiei şi-a anulat turneul prevăzut pentru această vară în Noua Zeelandă din cauza restricţiilor de călătorie impuse în contextul pandemiei de coronavirus, a anunţat Federaţia italiană de resort, scrie Reuters.
Turneul era programat pentru luna iulie şi includea două meciuri-test contra All Blacks, iar anularea sa este o lovitură şi pentru Federaţia neozeelandeză care va trebui să găsescă acum alte naţionale ca posibile adversare ale primei reprezentative.
”După consultări între federaţiile noastre dar şi cu autorităţile sanitare, spre regretul nostru am anulat turneul în Noua Zeelandă şi ne vom concentra pe partide disputate acasă înainte de fereastra internaţională din toamnă”, a indicat FIR.
Dacă se va respecta programul pentru toamnă, Italia va avea trei meciuri în luna noiembrie, la Roma, contra Noua Zeelandă, Argentina şi Uruguay.
Conform unor informaţii, Noua Zeelandă ar putea disputa meciuri contra Fiji şi Samoa în luna iulie.
În prezent, în ierarhia internaţională, Noua Zeelandă, triplă campioană mondială, este pe locul 2, iar Italia pe 15.
Sursa: PRESSONLINE